"Privilegiu şi blestem" - La trecerea în eternitate a artistei Louise Bourgeois

Cine a avut ocazia să vadă unul dintre giganticii ei păianjeni de oţel, nu-l va uita niciodată. Nu doar că imensele creaturi erau imposibil de trecut cu vederea, ele abia încăpeau în vreun muzeu. Adesea, păianjenii stăteau la pândă în faţa clădirii, iar vizitatorii erau nevoiţi să treacă pe sub aceste construcţii de oţel pentru a intra în muzeu. În astfel de situaţii, oamenii păreau să se transforme, la rândul lor, în insecte. Proporţiile schimbate îi puneau pe gânduri.

Ce simbolizau, oare, păianjenii colosali? Femei şi mame. Louise Bourgeois şi-a consacrat cea mai mare parte din activitate tematizării poziţiei femeii în societate. Poate că acest subiect a fost însuşi motorul creativităţii ei.

În 1911, Louise Bourgeois s-a născut la Paris, unde a studiat apoi, în anii 1930, artele plastice, în anturajul celebrului pictor Fernand Léger. În curând, viaţa ei avea să se schimbe în mod radical. Dragostea vieţii ei a purtat-o peste Ocean, în SUA, unde s-a căsătorit cu istoricul de artă Robert Goldwater. A început să-şi prezinte tablourile cu regularitate în cadrul expoziţiilor din New York. Încetul cu încetul, pictura de sorginte suprarealistă a trecut pe planul secund, lăsând loc sculpturii.

S-a bucurat de primul ei succes răsunător de abia la începutul anilor 1980, în urma retrospectivei organizate de Museum of Modern Art. Louise Bourgeois a fost prima femeie care a beneficiat de acest privilegiu. Din acel moment, a fost prezentă în toate marile muzee din lume. A participat de două ori la expoziţia "documenta" din Kassel, iar în 1999 a obţinut "Leul de aur" la Bienala de la Veneţia. Şi în Germania i-au fost consacrate ample expoziţii, între altele la Hamburg, Berlin şi Bielefeld. În ultimii ani, Bourgeois se număra printre cei mai importanţi zece artişti contemporani din lume.

Raporturi de familie

Relaţiile speciale din familia în care a crescut, dar şi din viaţa ei de adult, au constituit mereu o temă centrală a creaţiei ei. "Copilăria mea nu şi-a pierdut niciodată puterea magică, întunecimea ei misterioasă sau dramatismul ei. A te naşte artist nu este doar un privilegiu, ci şi un blestem. Nu poţi deveni artist. Nu poţi decât accepta sau respinge darul ce ţi-a fost hărăzit". Relaţia complicată cu tatăl ei s-a reflectat în instalaţia din 1974 cu titlul "Distrugerea tatălui", constând într-un fel de cavernă inundată de lumină roşie, conţinând emisfere, structuri în formă falică din latex, ghips şi textile, alături de fragmente de oase menite să indice resturile unei mese de canibali".

Reflecţii pe marginea rolului femeii

După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Louise Bourgeois a început să se concentreze asupra rolului femeii în societate. Una din operele ei cele mai cunoscute înfăţişează un nud de femeie, peste capul căreia se vede o casă. Mama a trei copii a tematizat de nenumărate ori clişeele privind rolul femeii, respectiv al soţiei şi mamei, în societatea modernă. Opera "Cells" ("Celule"), expusă la Bielefeld, înfăţişează nişte cuşti sau colivii mari, în care privitorii puteau descoperi machete ale casei ei natale. Astfel, cuştile se transformau în mici închisori, sau în cuşti de animale. Fără îndoială că Louise Bourgeois a fost o vajnică reprezentată a feminismului radical. Cu toate acestea, operele ei abstracte au incitat mereu la interpretări multiple, complexe.

"Arta Louisei este extrem de personală şi de intimă", scria în 1993 prestigiosul ziar german Süddeutsche Zeitung, precizând în acelaşi timp că "abia în ultimii ani, lumea artei a reuşit să accepte exprimarea vieţii interioare şi a experienţelor personale ale artiştilor". Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a omagiat opera pictoriţei şi sculptoriţei drept "unică şi vie", fiind expresia unei artiste care "şi-a sublimat sentimentele în sculptură, atingând astfel un adevăr superior".

Autor: Jochen Kürten/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Alexandra Sora