Prizonier în Europa

Când arde soarele, casa lui Isaak se transformă într-un cuptor. "Plafonul e din metal. Vara îţi arzi mâinile dacă îl atingi", povesteşte bărbatul originar din Ghana. "Casa" în care locuieşte Isaak împreună cu alţi patru imigranţi africani este, de fapt, o remorcă ruginită. "Când plouă, picură şi înăuntru", spune bărbatul.

Lângă salteaua pe care doarme sunt sacoşe în care îşi ţine lucrurile personale: haine, fotografii, o Biblie. Într-o pungă cu însemnele Crucii Roşii se găsesc alimente. "Nu am de lucru. Momentan e aproape imposibil să găseşti ceva", mărturiseşte el.

Isaak trăieşte în mijlocul unei suprafaţe uriaşe de sere agricole, în San Isidro - un orăşel din apropiere de Almeria. Regiunea aprovizionează cu legume şi pepeni supermarketuri din toată Europa. Aproape toţi muncitorii din sere sunt imigranţi din Africa şi din estul Europei. Spaniolii refuză să lucreze în asemenea condiţii. Vara, în sere, temperaturile ating chiar şi 50 de grade Celsius.

Fără acte, nicio şansă!

Pentru drumul spre Europa, Isaak i-a plătit unei călăuze din Mauritania 1500 de dolari americani. A debarcat în Insulele Canare şi a fost arestat. Dar autorităţile nu l-au expulzat, ci l-au dus în Spania continentală.

Din nefericire, în Europa nu a găsit norocul la care spera: "Problema este că nu am acte. Fără permis de şedere şi muncă nu poţi avea o locuinţă decentă, nu te angajează nimeni", spune el.

Unui imigrant ilegal îi este aproape imposibil să iasă din clandestinitate. În ultimii ani, Spania a înăsprit legislaţia - afirmă Maria del Mar Castillo, reprezentant al organizaţiei umanitare Acoge. Pentru a primi drept de şedere, solicitantul trebuie să demonstreze că se află pe teritoriul ţării de cel puţin trei ani, trebuie să figureze ca membru al unei comunităţi şi să aibă carte de sănătate.

"Iar acestea sunt numai cerinţele de bază", susţine Castillo. Chiar şi în condiţiile în care cererea este acceptată, prelucrarea dosarului durează aproape un an şi jumătate. "Am nevoie de acte" - sunt cuvintele pe care imigranţii le rostesc cel mai des. În mod paradoxal, acesta este motivul pentru care nu vor să se întoarcă acasă. Odată plecaţi, în Europa nu mai sunt primiţi înapoi.

Lupta pentru existenţă

Organizaţiile non-guvernamentale sunt îngrijorate de faptul că unii agricultori profită de disperarea africanilor pentru a-şi umple buzunarele. Proprietarii de sere le fac contracte de muncă fictive, în schimbul unor sume care pot ajunge şi la o mie de euro.

Oricum, din cauză că se simt acuzaţi pe nedrept, mulţi agricultori spanioli refuză să dea interviuri. "Desigur, nu există pădure fără uscături", spune proprietarul unor sere în care se cultivă dovlecei şi pepeni. "Dar chiar şi dacă aş vrea, în clipa de faţă n-aş putea să angajez pe nimeni", adaugă el. Preţurile la îngrăşăminte şi plastic au crescut. Marea sa problemă este criza.

Imposibilitatea de a intra în legalitate îi face pe mulţi africani să-şi dorească întoarcerea acasă. Dar revenirea la sărăcie fără niciun ban în buzunar ar echivala cu acceptarea eşecului.

Multe familii s-au îndatorat pentru a finanţa călătoria bărbaţilor către Europa. Unii îşi mint rudele rămase acasă că le merge bine în Spania. Acum spun că s-ar întoarce, dar nu au bani de transport.

Fondurile pe care autorităţile spaniole le pun la dispoziţia celor care se repatriază benevol sunt prea mici. Prin urmare, mulţi africani au ajuns să se simtă în Europa ca într-o închisoare.

Autori: Steffen Leidel, Claudia Ştefan
Redactor: Ovidiu Suciu