Pro şi contra forţei europene de reacţie rapidă
12 februarie 2004Publicitate
Marea Britanie, Franţa şi Germania plănuiesc constituirea unei trupe europene de intervenţie rapidă, ceva mai flexibilă şi mai operativă decît deja existenta formaţiune grupînd 60.000 de persoane. Propunerea comună a fost lansată marţi, la Bruxelles: mică, uşor dislocabilă, mobilă - astfel trebuie să arate trupa de intervenţie rapidă, conceptul militar european avansat de Londra, Paris şi Berlin. Şapte pînă la nouă unităţi de luptă reunind, fiecare, cîte 1500 de militari, dislocabile, sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, oriunde în lume. Reinhold Robbe, deputat SPD şi preşedintele Comisie parlamentare pentru Apărare, salută iniţiativa: "Orice proiect cooperare la nivel european are sens. În special cînd este vorba despre colaborare cu partenerii puternici. Trebuie săă fim tot timpul pregătiţi să intervenim, cît mai rapid şi cît mai eficient, în situaţii de criză"
Există, deja, la nivelul Uniunii Europene, o trupă de intervenţie cu 60.000 de militari, trupe terestre, capabile să intervină într-un interval de 60 de zile de la declanşarea unei situaţii de criză. În anul 2003, formaţiunea de luptă a europenilor a primit botezul focului, participînd la misiunea Concordia din Macedonia. Însă nu se poate vorbi despre un manageriat rapid al crizelor.
Noua forţă ar urma să poată ajunge, în maxim 15 zile, în, practic, orice loc de pe glob - chiar şi în junglă sau în deşert. Pe lista de îndatoriri a trupei sunt trecute managementul crizei şi intervenţia stabilizantă, despărţirea taberelor beligerante, la nevoie recurgînd la forţă. Intervenţia s-ar putea întinde pe intervale de 30 pînă la 120 de zile, timp în care se pregăteşte "grupa mare", care poate rămîne într-o zonă de conflict pînă la un an. Responsabil pentru probleme de Apărare în cadrul grupului parlamentar conservator, Christian Schmidt este uşor sceptic în ce priveşte eficienţa acestei strategii: "Contează ca astfel de trupe de intervenţie să fie subsumate cadrului stabilit prin obiectivele de la Helsinki. Deocamdată îmi pare că totul este - pur şi simplu - o nouă direcţie în şi aşa prea puţin unitara politică de securitate şi apărare europeană".
În paralel cu demersul european se construieşte, în prezent, şi aşa- numita "Response Force" a Alianţei Nord-Atlantice - o trupă de intervenţie rapidă cu 21.000 de militari, între care 5000 sunt germani. Cele două dispozitive ar trebui să se completeze una pe cealaltă. Cînd argumentează necesitatea unei forţe europene, avocaţii conceptului aduc în discuţie exemplul congolez din vara trecută - prima intervenţie europeană în afara Bătrînului Continent.
Cei trei iniţiatori intenţionează să plaseze forţa europeană la dispoziţia Naţiunilor Unite. De aceea urmează ca detaliile să fie discutate împreună cu reprezentanţii ONU.
Armata germană se află într-o dificilă perioadă de reconstrucţie. Pe de altă parte, Germania oferă grosul trupelor forţei comunitare deja existente. Acestea ar putea fi motivele pentru care Berlinul s-a ataşat mai tîrziu de acest nou proiect european. Din nou, cu scepticismul său, Christian Schmidt: "Am impresia că nu astfel stăteau planurile. Mi se pare că se încearcă acostarea la proiectul altora, pentru a nu se deteriora relaţiile bilaterale. Nu astfel îmi imaginez eu cooperarea europeană".
Şi, totuşi, Germania s-a pronunţat de mult timp asupra necesităţii constituirii unei formaţiuni de intervenţie rapidă. O propunere în acest sens fusese deja avansată, alături de Franţa, Belgia şi Luxemburg. Săptămîna viitoare are loc trilaterala la vîrf Schroeder- Blair-Chirac. Ocazie cu care subiectul forţei de intervenţie rapidă va reveni, cu certitudine, pe tapet.
Există, deja, la nivelul Uniunii Europene, o trupă de intervenţie cu 60.000 de militari, trupe terestre, capabile să intervină într-un interval de 60 de zile de la declanşarea unei situaţii de criză. În anul 2003, formaţiunea de luptă a europenilor a primit botezul focului, participînd la misiunea Concordia din Macedonia. Însă nu se poate vorbi despre un manageriat rapid al crizelor.
Noua forţă ar urma să poată ajunge, în maxim 15 zile, în, practic, orice loc de pe glob - chiar şi în junglă sau în deşert. Pe lista de îndatoriri a trupei sunt trecute managementul crizei şi intervenţia stabilizantă, despărţirea taberelor beligerante, la nevoie recurgînd la forţă. Intervenţia s-ar putea întinde pe intervale de 30 pînă la 120 de zile, timp în care se pregăteşte "grupa mare", care poate rămîne într-o zonă de conflict pînă la un an. Responsabil pentru probleme de Apărare în cadrul grupului parlamentar conservator, Christian Schmidt este uşor sceptic în ce priveşte eficienţa acestei strategii: "Contează ca astfel de trupe de intervenţie să fie subsumate cadrului stabilit prin obiectivele de la Helsinki. Deocamdată îmi pare că totul este - pur şi simplu - o nouă direcţie în şi aşa prea puţin unitara politică de securitate şi apărare europeană".
În paralel cu demersul european se construieşte, în prezent, şi aşa- numita "Response Force" a Alianţei Nord-Atlantice - o trupă de intervenţie rapidă cu 21.000 de militari, între care 5000 sunt germani. Cele două dispozitive ar trebui să se completeze una pe cealaltă. Cînd argumentează necesitatea unei forţe europene, avocaţii conceptului aduc în discuţie exemplul congolez din vara trecută - prima intervenţie europeană în afara Bătrînului Continent.
Cei trei iniţiatori intenţionează să plaseze forţa europeană la dispoziţia Naţiunilor Unite. De aceea urmează ca detaliile să fie discutate împreună cu reprezentanţii ONU.
Armata germană se află într-o dificilă perioadă de reconstrucţie. Pe de altă parte, Germania oferă grosul trupelor forţei comunitare deja existente. Acestea ar putea fi motivele pentru care Berlinul s-a ataşat mai tîrziu de acest nou proiect european. Din nou, cu scepticismul său, Christian Schmidt: "Am impresia că nu astfel stăteau planurile. Mi se pare că se încearcă acostarea la proiectul altora, pentru a nu se deteriora relaţiile bilaterale. Nu astfel îmi imaginez eu cooperarea europeană".
Şi, totuşi, Germania s-a pronunţat de mult timp asupra necesităţii constituirii unei formaţiuni de intervenţie rapidă. O propunere în acest sens fusese deja avansată, alături de Franţa, Belgia şi Luxemburg. Săptămîna viitoare are loc trilaterala la vîrf Schroeder- Blair-Chirac. Ocazie cu care subiectul forţei de intervenţie rapidă va reveni, cu certitudine, pe tapet.
Publicitate