Procesul Antonescu

Procesul a fost redeschis în 1998 atunci cînd Şerban Alexianu, fiul prefectului Transnistriei, Gheorghe Alexianu, a cerut revizuirea sentinţei penale, nr.17/17 mai 1946, a Tribunalului Poporului din Bucureşti prin care a fost condamnat Ion Antonescu împreună cu o serie de colaboratori ai săi. Şerban Alexianu viza reabilitarea tatălui său, dar inevitabil s-a ajuns la rediscutarea întregului context politic al acelui moment. După lungi tribulaţii, Curtea de Apel Bucureşti, în 5 decembrie 2006, admitea cererea de revizuire şi hotăra achitarea lui Gheorghe Alexianu pentru anumite capete de acuzare, dar ceea ce scoate episodul din anonimat este fatul că achitarea s-a făcut solidar cu toţi cei condamnaţi, inclusiv cu mareşalul Ion Antonescu.

În 1946, Tribunalul Poporului din Bucureşti îi condamnase pe Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Constantin Pantazi, Constantin Vasiliu, Dragoş Titus, Ion Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Constantin Petrovicescu, Constantin Dănulescu, Constantin Buşilă, Nicolae Mareş, Petre Tomescu, Vaslie Dimitriuc, Mihail Sturza, Ioan Protopopescu, Corneliu Georgescu, Constatin Papanace, Vasile Iasinschi, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca şi Eugen Cristescu pentru mai multe infracţiuni de „dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război”, la pedepse cu moartea, detenţiunea grea pe viaţă sau muncă silnică.

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nu a satisfăcut însă pe nimeni. Parchetul a făcut recurs considerînd achitarea nefondată, iar Şerban Alexianu a cerut recurs la rîndul său, întrucît achitarea se referea doar la anumite capete de acuzare. Marţi, Înalta Curte de Justiţie şi de Casaţie a început judecarea recursului. Avocatul lui Alexianu a solicitat însă o amînare pînă în 4 decembrie atunci cînd va prezenta instanţei o probă nouă, o scrisoare a lui Hitler adresată lui Carol al II-lea.

În linii mari, Apărarea a căutat să demonstreze că Prefectul Alexianu fusese pus într-o circumstanţă care abolea de la sine legislaţia internaţională de vreme ce adevăratul agresor fusese URSS. Curtea de Apel a luat în seamă această argumentaţie şi a considerat că într-adevăr Pactul Ribbentrop-Molotov, pe baza căruia Stalin a anexat Basarabia, a justificat ulterior ofensiva armatei româneşti şi alte măsuri implicate.

Cîteva observaţii se impun. În primul rînd reluarea acestui proces, fie şi dintr-o perspectivă unilaterală, este justificată de vreme ce Tribunalul Poporului, care a formulat condamnarea guvernului Antonescu în 1946, era de fapt un tribunal sovietic disimulat, care nu poate fi pus pe acelaşi plan de legitimitate cu Tribunalul de la Nürnberg. Pe de altă parte, examinarea parţială şi achitarea prin consecinţă logică a unor persoane vinovate de uciderea a multe mii de evrei este cel puţin problematică. Parchetul General, în loc să se limiteze la un recurs care nu risipeşte confuziile, ar face un mare serviciu public, în ordine morală şi istorică, dacă ar redeschide procesul mareşalului Antonescu şi l-ar instrumenta cu toate datele de care dispunem astăzi.