Procurorii și serviciile secrete

Din dezbaterile de azi merită să fie păstrată intervenția președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Dacă o privim exclusiv din perspectiva momentului, este o pledoarie în favoarea premierului Ponta, dar dacă lărgim cadrul, descoperim o critică judicioasă a organizării judiciare. Când va fi reluat procesul revizuirii Constituției (dacă va fi reluat vreodată!), aceste considerații vor fi readuse în discuție cu necesitate. Ele nici nu îi aparțin neapărat fostului premier liberal, fiind un rezumat al criticilor care au fost făcute constant în ultimul deceniu.

În esență, e vorba de echilibrul puterilor în stat și de rolul pe care îl joacă parchetele în ansamblul organizării judiciare. Consiliul Superior al Magistraturii este organismul prin care autoritatea judecătorească se autoguvernează. Alcătuirea CSM ridică însă o problemă, căci oferă procurorilor autoritate auspra judecătorilor, ceea ce este nefiresc sub aspect constituțional. Puterea judecătorească aparține judecătorilor, procurorii fiind, de fapt, acuzatori ai statului plasați în subordinea Ministerului de Justiție. Chestiunea aceasta a făcut obiectul multor polemici cu substrat partizan, dar obiecţia e teoretic îndreptăţită. De altfel, ea a fost împărtășită de juriști din toate partidele. Valeriu Stoica, de exemplu, singurul jurist de marcă de care dispunea PDL, pleda în 2012 pentru reorganizarea CSM în așa fel, încât procurorul să nu aibă autoritate asupra judecătorului. Se ajunsese la un moment dat ca CSM să fie condus de o procuroare (Oana Schmidt-Hăineală) dând peste cap premisele Constituției. Cum e cu putință ca un exponent al puterii executive (procurorul) să decidă în cele mai delicate probleme ale puterii judecătorești? Destui oameni care înțeleg bine această problematică au închis ochii din motive de oportunitate politică.

Și astăzi e decepționant să auzi presa spunând că președintele Senatului ”i-a atacat pe procurori”, ignorând poate cu bună știință că e vorba de o problemă serioasă de ordin constituțional. Azi e vorba de Victor Ponta, mâine va fi vorba de altcineva și ne vom mira că PNL își schimbă opiniile, așa cum ne-am mirat de ”transformarea” lui Traian Băsescu. Ajuns în opoziție, fostul președinte și-a revizuit radical viziunea asupra organizării judiciare.

Președintele Senatului și fostul președinte Traian Băsescu par să aibă acum exact aceeași concepție despre procurori și rolul serviciilor secrete. Adică amândoi sunt înclinați să creadă că procurorii și SRI-ul dețin o putere prea mare de care nu ezită să abuzeze. Președintele Senatului a atras și el atenția asupra rolului pe care îl exercită serviciile în probatoriul judiciar. E bine ca SRI să preia rolul poliției judiciare? Răspunsul este evident.

O altă observație valabilă este că parchetele aparțin formal puterii executive, fiind puse în subordinea ministrului de Justiție, dar în realitate, ministrul nu mai are nicio putere asupra lor. Așadar, pe de o parte procurorii dețin o putere prea mare prin raport cu judecătorii, iar pe de alta ei se sustrag subordonării lor constituționale (cel puțin procurorii DNA). Chiar dacă avem motive să spunem că DNA a avut o activitate benefică, nu putem trece cu vederea anomalia.

Din păcate dezbaterea este blocată. Președintele UDMR, Kelemen Hunor avea dreptate să spună că trăim momente în care lucrurile sunt tratate brutal, în alb și negru, și că nuanțele sau problematica mai largă care depășește circumstanțele sunt neglijate. El dorea să explice de ce UDMR votează împotriva guvernului dezaprobând totodată textul moțiunii de cenzură. În optica sa, deși are multe de reproșat actualilor miniștri, ar fi nefiresc ca un guvern să fie destituit din cauza unor fapte fără nicio legătură cu activitatea guvernamentală. Un asemenea precedent ar oferi procurorilor o putere nemărginită.

Orice jurist cu minimă competență - indiferent de opinia pe care o are despre premierul Victor Ponta - va recunoaște, mai devreme sau mai târziu, că aceste observații sunt judicioase și că ele trebuie să fie abordate în viitoarea Constituție.