Producţii record la cultura corupţiei

Un dubios personaj din Craiova, afacerist foarte activ în zonele înalte ale politicului, în anii din urmă, a fost declarat nevinovat într-un dosar deschis în baza unor acuzaţii extrem de grave şi în urma unor evidenţe bătătoare la ochi. „Demnitarul interlop”, cum a fost supranumit personaj, a fost achitat, aducând respectul faţă de lege, în România, pe o nouă treaptă a involuţiei.

Ani la rând, în cazul condamnărilor privative de libertate pronunţate împotriva unor figuri publice de anvergură – mai mult sau mai puţin controversată – naţională sau locală, executarea sentinţei se întrerupea brusc, uneori şi irervocabil, în baza unor certificate medicale. Au scăpat, astfel, criminali dovediţi dar şi cadre militare de rang înalt în cazul cărora justiţia a dovedit implicarea nefastă în momentele sângeroase din istoria recentă a României.

A urmat o serie de condamnări la închisoare fără executare, câteva dintre cele mai celebre referindu-se la omoruri din culpă în trafic. În două cazuri s-au vehiculat sume de bani plătite în semn de despăgubire – oficial sau nu.

Un al treilea astfel de caz, mai vechi, fusese clasat după ce, a dezvăluit presa, trecerea de pietoni pe care s-a comis accidentul a fost deplasată câţiva metri pentru a permite transferul culpei de la autor, un angajat al Ministerului de Interne, către victimă. La fel ca şi „demnitarul interlop” achitat la sfârşitul săptămânii trecute de Tribunalul Dolj, colonelul a plecat de la judecătorie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Din nefericire, foiletonul despre care vorbim nu este doar rodul închipuirii şi iritării câtorva lideri de opinie, parte a unui grup minoritar deseori acuzat că destabilizează România şi refuză să disemineze informaţii pozitive. În România, relevă un raport ce încheie un studiu realizat pentru Comisia Europeană între 1 ianuarie 2006 şi 30 iunie 2009, funcţionează „o cultură generalizată a corupţiei”, graţie unui „ansamblu mafiot” plasat deasupra legii şi comasând manipulanţi şi pârghii alternative mijloacelor constituţionale de funcţionare a unui stat.

Nu ai nevoie, în România, de cine ştie ce studii de drept, absolvite la instituţii ba acreditate, ba nu, ca să înţelegi că lacătele sunt făcute pentru oameni cinstiţi iar legile scrise înspre teama celor duşi la biserică. Dar când Comisia Europeană îmbrăţişează o sentinţă care spune că în rândul grupărilor corupte „sistemul judiciar, în loc să fie o instituţie dedicată condamnării corupţiei, este, dimpotrivă, una dintre cauzele structurale ale fenomenului”, lucrurile sunt mai mult decât grave. Şi nici nu pot fi altfel, cât timp cele mai înalte paliere ale aparatelor administrativ şi politic transmit publicului larg mesaje ce au darul să întărească părerea că statul de drept este o instituţie aleatorie şi facultativă. Or, când însuşi preşedintele cere capul unui ministru pentru ca la puţine luni după să afirme, despre un caz identic, că este un subiect minor, nedemn de a fi pus în discuţie în prezenţa sa, nu poţi cere unui nefericit poliţist din Botoşani să convingă o haită de puştani – descurcăreţi din fire sau chiar de bani gata – să respecte nişte amărâte reguli de circulaţie.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz