Proiectul pierdut

Cunoscătorii lui Caragiale ar avea toate motivele să izbucnească în hohote de râs, amintindu-şi de scrisoarea pierdută.

După ce s-a dispus constituirea unei comisii de anchetă, contribuabilii germani au aflat că, de fapt, n-ar avea motive să fie amuzaţi de îngălarea agenţilor secreţi ai Republicii Federale. Agenţi cărora le-a izbutit turul de forţă rarisim, de a pierde proiectul propriului lor cartier general, cu tot cu secretele vizând sistemele de protecţie şi apărare a viitoarei centrale a spionilor germani.

Nu mai puţin scandalos e faptul că subtilizarea acestor planuri, despre care informase iniţial săptămânalul german Focus, a avut loc acum un an. Or, alerta s-a dat abia acum. Iar pierderea planurilor va avea desigur drept urmare o costisitoare refacere a proiectului.

Conform purtătorului de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, chestiunea e serioasă. Executivul berlinez pare a acorda în prezent maximă atenţie investigării posibilului furt de la marele şantier din capitala Republicii Federale. Unde, dacă planurile nu s-ar fi evaporat în mod suspect, ar fi urmat să lucreze liniştiţi 4.000 de oameni în clădirile unei centrale dintre cele mai moderne ale Europei, acoperind o suprafaţă de 260.000 de metri pătraţi. Costurile construcţiei fuseseră estimate iniţial la 1,5 miliarde de euro. E clar acum că preţul ei va fi mult mai piperat.

Mai nou, unii politicieni au încercat să calmeze spiritele susţinând că planurile cu pricina n-ar fi sau n-ar trebui să fie chiar atât de secrete precum sunt considerate îndeobşte. Or, dacă nici inima tehnică a centralei spionajului extern al Germaniei nu e top secret, atunci se pune întrebarea ce-ar mai trebui oare considerat confidenţial şi de ce oare li se mai zice „secrete”, serviciilor secrete.

De tot hazul sunt, în consecinţă, tentativele unor politicieni de a aplana tensiunile iscate de răspândirea veştii cu privire la evaporarea planurilor de construcţie, prin afirmaţia potrivit căreia informaţiile conţinute în proiect n-ar fi fost prea sensibile, devreme ce n-au fost cotate ca strict secrete. Social-democratul Michael Hartmann, membru al Comisiei Parlamentare de control al celor trei servicii secrete germane, s-a exprimat în acest sens, adăugând că existau o sumedenie de copii ale proiectului, de care ar fi avut nevoie numeroşi muncitori de pe şantier.

Penibila realitate e, fireşte, net mai puţin liniştitoare. Nici şeful serviciului federal de informaţii externe, Ernst Uhrlau, nu mai are cum să doarmă liniştit. Fiindcă vocile celor care, de la guvern ori din opoziţie, îi cer acum capul, s-au înmulţit brusc.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder