Proiectul secolului – despre naşterea şi viitorul Constituţiei Europene

Imnul ei aparţine genialului compozitor Ludwig van Beethoven; steagul ei reprezintă un cerc de stele aurii pe fundal albastru, iar ziua ei oficială este data de nouă mai – UE are toate însemnele unui stat naţional, cu excepţia… Constituţiei.

„Constituţia europeană – Constituţia NOASTRĂ europeană – este un proiect al secolului”, afirma Joschka Fischer, fostul Ministru german de Externe şi unul din promotorii proiectului constituţiei europene. Din uniunea vamală fără bariere comerciale, din Uniunea economică şi monetară, din Uniunea politică avea să se nască, în sfârşit, o uniune a valorilor europene.

Primul pas în această direcţie l-a alcătuit un canon al valorilor comune, realizat sub îndrumarea fostului preşedinte federal german, Roman Herzog. Canonul valorilor europene cuprinde: „Drepturile fundamentale – drepturile la libertate, la egalitate, la activităţi politice, drepturi sociale, dar şi acele prescripţii valabile pentru toţi, referitoare la îngradirea drepturilor fundamentale”, a explicat Roman Herzog esenţa proiectului comunitar realizat în anul 2000.

Succesul acestei iniţiative a fost atât de impresionant, încât şefii europeni de stat şi de guvern au organizat, în anul următor, un nou convent, în frunte cu fostul preşedinte francez, Valérie Giscard d’Estaing, cunoscut pentru „euro-entuziasmul” său. De data aceasta, ţelul a fost şi mai amplu, şi anume de a elabora o formă de prezentare a UE accesibilă tuturor cetăţenilor europeni. Acest nou tratat asupra unei Constituţii europene urmează să rezume şi astfel să înlocuiască tratatele în vigoare, de la Tratatele constitutive, semnate în 1957 la Roma, până la Tratatul de la Nisa din 2001.

Fostul preşedinte francez Giscard d’Estaing era ferm convins că echipa sa a realizat cu adevărat un tratat pe înţelesul tuturor:
„Credem că este un text bun, bun pentru Europa şi bun pentru europeni”.

Acest „text bun” începe cu Carta drepturilor fundamentale, pentru a enumera apoi Comunităţile europene: de la piaţa comună, de la politica economică şi monetară comună, până la politica externă şi de securitate comună. Tratatul asupra Constituţiei europene cuprinde, de asemenea, prezentarea organelor şi instituţiilor comunitare, precum şi precizarea care este în ce domeniu instanţa supremă.

Constituţia nu doar simplifică structura tratatelor în vigoare, ci ea introduce, de asemenea, câteva inovaţii, cum ar fi, de pildă, postul Ministrului european de Externe, care va reprezenta în plan internaţional poziţiile comune ale Miniştrilor europeni de resort. Altă inovaţie este un paragraf referitor la condiţiile de aderare dar şi de retragere din Uniune, precum şi la posibilitatea de sancţionare a unui stat membru în cazul încălcării acquis-ului comunitar prin anularea dreptului său de vot.

După ce textul constituţional a fost, în sfârşit, acceptat de toate guvernele statelor membre, el urma să fie ratificat. Unele state europene s-au hotărât pentru o ratificare în parlament, altele au organizat referendum-uri pentru a lăsa populaţia să decidă. Francezii şi olandezii, chemaţi la vot, s-au pronunţat împotrivă, prăbuşind UE astfel într-o adâncă criză identitară.

Primul pas pentru a depăşi această criză a fost o pauză de reflexie, care a însemnat, mai degrabă, renunţarea temporară la noi planuri şi proiecte de revigorare a procesului constituţional. După care a urmat o adevărată perioadă de reflexie, adică de sondare a posibilităţilor de acţiune.
În prezent, atenţia se îndreaptă către preşedinţia germană a UE, de la care se speră un nou impuls de revitalizare a proiectului Constituţiei europene.

În acest context, precizează Andreas Marchetti de la Centrul de integrare europeană din Bonn, „problema este că aşteptările sunt uriaşe. Cu alte cuvinte, preţul eşecului va fi, de asemenea, imens”.

Marile speranţe la adresa preşedinţiei germane a UE implică prezentarea unui plan de acţiune cu intervale precise, dar şi sugestii concrete ca de pildă supunerea diferitelor capitole ale tratatului din nou la vot, în Franţa şi în Olanda, separat însă, pentru a vedea unde ar fi eventual necesare modificări. Deoarece nimeni nu doreşte o modificare integrală a Tratatului constituţional. Şi nimeni nu doreşte, de asemenea, ca acest proiect al secolului să se transforme într-un proiect centenar, care să necesite un secol întreg până la finalizare…