1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Proliferarea gripei aviare

Ştefan Cândea14 decembrie 2005

În ciuda eforturilor depuse de către autorităţi, virusul gripei aviare s-a întins în patru judeţe din România, apropiindu-se de Capitală.

https://p.dw.com/p/B31b
Imagine: AP

Autorităţiile au anunţat că virusul H5 a fost depistat în câteva gospodării din satul Tonea, judeţul Călăraşi. Ieri seară, laboratorul central din Bucureşti a confirmat prezenţa virusului, în acest sat aflat la numa i 5 kilometri de municipiul Călăraşi. Primele măsuri de stopare a răspândirii virusului au fost luate în noaptea aceasta, prin exterminarea a 40 de păsări din două gospodării. Odată cu acest nou caz, numărul judeţelor afectate de gripa aviară se ridică la patru – Tulcea, Brăila, Buzău şi Călăraşi. Îngrijorător este faptul că virusul se răspândeşte către Bucureşti, în ciuda eforturilor depuse de către autorităţi de a stopa răspândirea epidemiei aviare.

Una din cauzele care au stat la baza avansării virusului pare a fi achiziţionarea de păsări infestate din local ităţi aflate deja sub carantină, şi transportarea acestora în alte judeţe.

Presa de astăzi semnalează însă că operaţiunile de dezinfectare şi sterilizare a focarelor de gripă aviară pot fi puse sub semnul întrebării din cauza dezinfectanţilor achiziţionaţi de către direcţiile sanitar veterinare. Mai multe ziare publică astăzi materiale care lansează suspiciuni de corupţie în procesul de alegere a furnizorilor de dezinfectanţi. Produsul care a câştigat în mai multe zone infestate, denumit Aldezin, are o concentraţie mai mică de substanţă activă decât produsul perd ant, denumit Virocid. Mai mult, conform reprezentanţilor firmei perdante, produsul achiziţionat nu fusese încă testat în focare de gripă aviară, în timp ce Virocid a fost folosit cu succes în criza cu care s-au confruntat în urmă cu trei ani de zile Belgia şi Olanda.

Tot presa de astăzi dă o explicaţie simplă alegerii unui produs care poate fi mai slab calitativ – corupţia. Dezinfectarea focarelor de gripă aviară este o adevărată afacere pentru firma care furnizează dezinfectantul. Până în acest moment s-au alocat către nouă judeţe peste 100 de miliarde de lei î n operaţiunile de dezinfectare.