1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Protecţie parlamentară pentru politicienii turci

12 noiembrie 2016

Aleşii germani se solidarizează cu colegii lor turci, urmăriţi de administraţia Erdogan.

https://p.dw.com/p/2SbQF
Membri ai iniţiativei germane "Parlamentarii protejează parlamentari"
Membri ai iniţiativei germane "Parlamentarii protejează parlamentari"Imagine: DW/K.-A. Scholz

Marţi, 15 noiembrie, ministrul federal de externe, Frank-Walter Steinmeier, vizitează Turcia, pentru prima oară după tentativa de puci. La Ankara, se va referi şi la aleşii partidului pro-kurd HDP arestaţi, a ţinut să precizeze un purtător al ministerului de la Berlin. E greu de crezut că îi va putea vizita pe cei încarceraţi, deşi programul nu a fost încă definitivat. Planificate sunt discuţii cu omologul turc, Mevlüt Cavusoglu, dar şi cu repezentanţi ai societăţii civile. 

Încă de pe acum, membrii Bundestagului se implică în apărarea parlamentarilor arestaţi din Turcia. În cadrul programului "Parlamentarii îi protejează pe parlamentari" a fost organizată vineri o acţiune de solidaritate în sprijinul aleşilor turci. Iniţiativa există din anul 2003.

Semnal de solidaritate

Iniţiativa nu ţine cont de orientarea politica, 60 de parlamentari din CDU/CSU, SPD, Partidul Stângii şi Partidul Ecologist/Verzii sunt activi în egală măsură. Unul dintre iniţiatori este Sevim Dagdelen, parlamentar al Partidului Stângii, de origine turcă. Aleşii au vrut să transmită "un semnal concret de solidaritate cu colegii urmăriţi din Adunarea Naţională Turcă", a declarat el pentru Deutsche Welle.

Dagdelen a atras atenţia şi asupra faptului că preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a luat în vizor acum şi cel mai mare partid de opoziţie. El a depus plângere penală împotriva tuturor parlamentarior formaţiunii social-democrate CHP, pe care îi acuză de defăimare. Şi aceşti politicieni sunt acum în pericol, arestaţi chiar. "Nu îi putem elibera din închisoare", a mai spus Dagdelen, dar parlamentarii CHP au rugat să fie integraţi în programul de protecţie al Parlamentului german.

În ultimele zile au mai fost reţinuţi, printre alţii, 10 parlamentari ai HDP, incluzându-i pe şeful partidului Selahettin Demirtas şi pe Figen Yüksekdag. Imunitatea a 53 din cei 59 de aleşi a fost ridicată deja din luna mai. Între timp, şi colaboratorii politicienilor HDP au intrat în atenţia anchetatorilor. Agenţia de ştiri DPA anunţa vineri că cinci consultanţi au fost arestaţi, acuzaţi fiind de sprijinirea PKK, partid interzis în Turcia. 

Nu va uitaţi în altă parte!

Ce efecte poate avea, în acest context, o protecţie parlamentară? Scopul este consolidarea contactelor cu cei urmăriţi, cu familiile lor şi cu avocaţii, mai explică Dagdelen. Membrii Bundestagului vor să se deplaseze în Turcia, să organizeze vizite, să scrie şi să informeze opinia publică din Germania despre cazurile concrete de abuz. Un parlamentar german se angajează practic să ia sub protecţia personală un coleg turc, urmărit de autorităţile de la Ankara.

Membrii HDP Selahattin Demirtas şi Figen Yüksekdag sunt închişi (poza datează din din aprilie 2015)
Membrii HDP Selahattin Demirtas şi Figen Yüksekdag sunt închişi (poza datează din din aprilie 2015)Imagine: picture-alliance/dpa/S. Suna

"Nu avem voie şi nu putem să privim în altă parte!", spune Michelle Müntefering, parlamentară SPD şi preşedinta a Grupului Parlamentar Germano-Turc din Bundestag. Ea ne-a relatat despre o recentă vizită în Turcia, în timpul căreia un politician HDP nu a mai venit la dezbateri pentru că, peste noapte, fusese arestat.

Recent, politicianul germano-turc de origine kurdă, Ali Atalan, a intrat sub protecţia personală a ecologistului Tom Koenigs. Koenigs este un bun cunoscător al programului de protecţie personală. Din propria experienţă ştie că fie şi numai anunţarea unei vizite oficiale poate îmbunătăţi condiţiile de detenţie pentru cei încarceraţi.

Atalan, membru al HDP, a fost ales din partea Partidului Stângii şi în Parlamentul Landului NRW. După propriile lui cuvinte, Erdogan ignoră statul de drept, justiţia si guvernul, care au devenit "ostatecii lui Erdogan". Guvernul de la Ankara nu are nevoie doar de presiuni interne, ci şi de presiuni externe.

Printre parlamentarii care s-au alăturat iniţiativei se numără, potrivit declaraţiilor organizatorilor, printre alţii, politicianul CSU şi preşedintele Federaţiei Germane a Expulzaţilor, Bernd Fabritius (originar din România), preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Michael Brand, precum şi şefa grupului parlamentar al Partidului Stângii, Sahra Wagenknecht.

Autor: Kay-Alexander Scholz / Alina Kühnel