1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Proteicul antisemitism

3 martie 2010

Israelul se confruntă cu un tot mai amplu efort propagandistic al extremiştilor islamici, menit să delegitimeze statul evreu. Departe de a viza doar Israelul, acest efort ne afectează pe toţi.

https://p.dw.com/p/MILb
Simbolul pe care erau obligaţi să-l poarte evreii în timpul nazismuluiImagine: DHM

La Köln, iniţiatorul unui aşa-numit „zid al plângerii”, expus în proximitatea faimoasei catedrale renane şi transformat, de la mijlocul acestui deceniu, într-un loc frecventat al protestului stângist, a devenit şi prezentatorul unei expoziţii visceral antisemite. O imagine caracteristică arborată în această expoziţie sui-generis înfăţişează un canibal dotat cu o babeţică pe care figurează steaua lui David, îngurgitând cu poftă bucăţi dintr-un băieţel palestinian din Gaza.

Imagini similare, trimiţând la cele mai imunde clişee antisemite medievale referitoare la evrei, care ar consuma chipurile sânge de creştini, se regăseau, în anii 30 şi 40 ai veacului trecut în fiţuici naziste, precum „Der Stürmer” şi "Völkischer Beobachter”. Mai nou, astfel de imagini sunt recuzite nelipsite la mai toate demonstraţiile anti-israeliene de oriunde de pe glob şi abundă nu doar în gazetele antisemite, ci şi pe Internet.

În mod cu totul curios, procuratura din Köln a refuzat să dea curs sutelor de plângeri ale unor cetăţeni precum şi ale Organizaţiei germane pentru dialog iudeo-creştin de a-l traduce în justiţie pe iniţiatorul acestei expoziţii pentru instigare la ură antisemită. Conform procuraturii locale, imaginile cu pricina ar exprima doar un protest anti-israelian, legat de operaţiunea militară derulată în Gaza, nu şi antisemit.

Or, se ştie că după ce a evacuat complet Gaza, în 2005, populaţia civilă israeliană din proximitatea acestui teritoriu a devenit victima unui permanent tir de rachete lansate din fâşie. Ca atare, operaţiunea militară din Gaza nu fusese, în context, decât un act legitim de autoapărare.

Nu e clar dacă procuratura din Köln e victima propriei naivităţi – una de pe altă lume – ori dă dovadă de o manifestă rea-voinţă. Fapt este că reprezentanţii tuturor partidelor din Consiliul orăşenesc au protestat clar şi fără echivoc împotriva imaginilor expuse. Dar aşa-numitul zid al plângerii, care nu se află defel la prima abatere de acest gen, n-a fost niciodată îndepărtat, nici în mandatul fostului primar al metropolei renane, nici mai nou, de când la cârma Kölnului a trecut un nou edil.

Or, antisemitismul, departe de a fi doar un fenomen respingător, discriminându-i pe evrei, este, pe faţă sau mascat, un element constitutiv al tuturor ideologiilor totalitare, de la marxism, la naţional-socialism şi islamo-fascism. Ca atare, acest fenomen ne priveşte pe toţi. Aşa cum şi campaniile tot mai ample, mai frecvente, mai insistente şi mai bine articulate de delegitimizare a statului evreu ne privesc pe toţi.

Fiindcă Israelul este o democraţie şi un stat de drept. Iar tentativa de a pune la îndoială dreptul evreilor la un stat propriu sau dreptul acestui stat de a se apăra în faţa unei agresiuni este nu doar o manifestare de antisemitism. Ea exprimă, în esenţă, şi o extrem de pernicioasă atitudine antidemocratică şi pro-totalitară, una cât se poate de periculoasă în condiţiile în care islamismul extremist ameninţă toate societăţile deschise.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu