Protestul pinguinilor

În avanpremieră, voci social-democrate au solicitat demisia guvernului, în timp ce lideri democrat-liberali au avertizat asupra intenţiei partidelor de opoziţie de a agita spiritele pornind de la protestul sindicatelor. Ambele poziţii s-au dovedit a fi nimic mai mult decât nişte bombastice declaraţii de politicieni.

Nici mulţi, dar nici puţini

Sindicaliştii au început să umple Piaţa Victoriei începând cu ora 10 dimineaţa. Către miezul zilei devenise evident că numărul protestatarilor nu este atât de mare precum au profeţit liderii sindicali şi cum ar fi sperat partidele de opoziţie, dar nici atât de mic cum şi-ar fi dorit politicienii aflaţi la putere. După estimările jandarmilor aflaţi la faţa locului, între 30.000 şi 40.000 de sindicalişti au venit în faţa clădirii Guvernului României. Dacă televiziunile de ştiri au prefaţat protestele ca fiind cele mai mari din ultimii 20 de ani, cu trecerea orelor tonul s-a îmblânzit, fiind evident că amploarea mitingului sindical este departe de mişcările de masă din decembrie 1989. O altă paralelă a fost făcută cu Piaţa Universităţii, în presă apărând ştiri ameninţătoare despre grupurile de mineri care vor participa la miting. Nimic altceva decât un balon de săpun, minerii fiind mai curând prezenţe invizibile.

Sărăcie sărbătorească?

Impresia de ansamblu nu a fost însă deloc cea a unui protest autentic, ci a unei mase importante de sindicalişti mobilizate de îndemnul unor lideri cu preferinţe politice evidente. În ciuda sărăciei invocate ca principal motiv al mitingului, protestul a fost unul cu stil: şepci în culori asortate, fanfare, vedete pop care au încins un concert pe scena protestului, finalul fiind punctat de „dansul pinguinilor”, o infantilă succesiune de paşi în vogă la petrecerile de nuntă din România. Revendicările sindicaliştilor se rezumau la scăderea salariilor şi a indemnizaţiilor, cele ale liderilor îndemnau la demisia guvernului Boc şi la declanşarea unei greve generale.

Cea mai scandată lozincă

După două ore de proteste manifestaţia s-a spart rapid. Nu a fost altceva decât încă un exemplu al naufragiului sindicatelor pe ţărmul politicii româneşti. Absenţa unor alternative prezentate de către sindicate, precum şi blocarea exclusivă în revendicări până la urmă politice („Demisia”, a fost cea mai scandată lozincă) au transformat „marele protest” în nimic altceva decât un comun miting sindical.

În plus, aspectul carnavalesc, de petrecere, a dus în derizoriu ceea ce ar fi trebuit să fie un protest autentic şi oportun împotriva clasei politice din România. Singurul plus al acestui „miting al pinguinilor” a fost absenţa violenţelor de orice fel.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu