Provocarea cu orice preţ - cheia succesului

Cine este Charlotte Roche pe care, toţi ar iubi-o - cum cotidianul DIE WELT scria pe prima pagină, la finele săptămînii trecute? Nimeni alta decît o fostă moderatoare TV care, în urmă cu cîţiva ani, cu romanul Zone umede, o scriere la limita pornografiei, a devenit celebră şi milionară.

Era povestea unei tinere de 18 ani care, răzvrătindu-se împotriva convenţiilor sociale, a regulilor de igienă şi a aşa ziselor pudibonderii, încerca să-i readucă împreună, fără să fi reuşit, pe părinţii pe cale de a se despărţi.

Cartea s-a vîndut în circa două milioane de exemplare, lucru nemaiîntîlnit în istoria editurilor germane, a fost intens dezbătută, controversată, ridicată în slăvi sau aruncată la coşul de gunoi de către cronicarii literari.

Iar Charlotte Roche, devenită milionară peste noapte, a fost adusă de taxinomiştii mai generoşi, în compania unor autori precum Michel Houellebecq, Cathrine Millet, Christine Angot… cu toţii, nedemni epigoni ai unui Boccacio sau ai marchizului de Sade.

Dar, lăsînd de-o parte genealogiile de orice fel, şocantă este în primul rînd campania de presă făcută înaintea apariţiei celui de-al doilea roman al Charlottei Roche.

Emisiunile culturale TV la ore foarte tîrzii, magazinele ilustrate pentru femei, foarte influentele hebdomarare DER SPIEGEL sau DIE ZEIT, presa de bulevard, paginile de foileton ale unui FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, DIE WELT, suplimentele culturale ale unor ziare locale respectabile, s-au întrecut în a publica avancronici, ale celui de-al doilea roman al Charlottei Roche intitulat „Schossgebete”.

Titlul mizează pe o paronimie. In germană Stossgebete sunt denumite dramaticele rugăciuni pline de fervoare, cu formule repetitive, adresate în situaţii de cumpănă şi deznădeje, divinităţii.

Or, Schossgebete ar însemna într-o traducere ad litteram – rugăciuni în poală. Şi într-adevăr, romanul începe, scriu cronicarii, cu o descrierea acribică pe 15 pagini a unei scene de amor, ce-i drept conjugal, se poate afla din cuprinsul publicatelor cronici.

Cartea Charlottei Roche ar fi, se mai spune, un roman autobiografic, în care autoarea îşi exhibă traumele, nevrozele şi psihozele, încercînd să se vindece de aceste suferinţe ale sufletului nu doar prin frecventarea intensă a cabinetelor de psihiatrie ci şi prin amor, domestic şi sportiv sau ceva mai extravagant şi pervers, acceptînd să frecventeze împreună cu soţul, bordelurile.

Charlotte Roche, care a oferit cu dărnicie interviuri înaintea apariţiei romanului, repetîndu-se, în mod inevitabil, mizează pe radicalitatea discursului oral, pe forţa explozivă a detabuizării în pseudo-discursul literar, a sexualităţii, a descrierii exacte a anatomiei umane şi a funcţiilor fiziologice ale corpului omenesc, totul învăluit în pasta pseudo-psihologizană a introspecţiei şi analizei.

O întrebare căreia criticii încă nu i-au aflat un răspuns este: mai poate fi vorba, după toate cele scrise de Charlotte Roche, de literatură?

O altă nedumerire, pe care nu numai sociologii şi apostolii moralităţii sunt chemaţi să o lămurească ar fi următoarea: cum se explică imensul succes al vulgarităţii şi pornografiei într-un travesti cu pretenţii literare?

Autor: Rodica Binder
Redactor; Medana Weident