PSD şi ambigua transparenţă

Preşedintele în exerciţiu, Mircea Geoană, a fost acuzat că ar încerca să fraudeze alegerile prin aranjamente prealabile. Adversarii săi se tem că prevederile din Statut pot fi manipulate, ceea ce înseamnă că nu au încredere în funcţionarea insituţională a partidului. Nu este o surpriză. Partidele româneşti au făcut adesea impresia unor organizaţii guvernate de reguli neclare şi mai ales netransparente.

PD-L pare şi el agitat de preocupări similare, dar PSD nu a putut ascunde că are o funcţionare internă cu totul problematică.

Chestiunea care trezeşte suspiciuni e legată de numărul delegaţilor care vor participa la Congres. Este într-adevăr o problemă esenţială. Cele mai multe Congrese au avut aerul că validează ceva dinainte stabilit, deoarece delegaţii, aleşi cu grijă, veniseră în marea lor majoritate cu un mandat imperativ.

Temerea unora -şi mai ales a adversarilor lui Mircea Geoană - este că şi de data aceasta lucrurile se vor petrece la fel. De pildă, Adrian Năstase se plînge că organizaţia de Bucureşti, condusă de Marian Vanghelie, invocînd rezultatele bune obţinute la recentele alegeri prezidenţiale, va trimite la congresul de anul acesta un număr de două ori mai mare de delegaţi decît la congresul din 2005. Bucureştiul s-ar pregăti aşadar să ia partea leului şi să decidă, de pe acum, rezultatul scrutinului.

Este adevărat că Statutul prevede ca numărul de delegaţi să fie corelat cu rezultatele electorale, dar aceste rezultate pot fi interpretate în diferite feluri. Cum socoteşti rezultatele? În număr de voturi, în procente sau iei în calcul doar victoriile propriu-zise? Pentru că se ştie că poţi pierde alegerile cu un număr mare de voturi sau le poţi cîştiga cu unul mai mic.

PSD aşadar face impresia unui partid cu o „gramatică“ nefăcută, care discută regulile de fiecare dată.

De data aceasta, regula victoriilor, pare să aibă mai multă autoritate şi ea îl avantajează pe Mircea Geoană, deoarece ea premiază chiar acele organizaţii care s-au mobilizat mai bine la ultimele alegeri prezidenţiale. E un cerc virtuos pentru unii, dar vicios pentru alţii. Clujenii, de pildă, atît de critici la adresa conducerii centrale, nu vor avea posibilitatea unei bune reprezentări la Congres.

Viaţa internă a partidelor nu este ceva privat care nu ar trebui să ne intereseze. Dimpotrivă, mai multă transparenţă ar fi folositoare pentru toţi şi pentru partidele însele care vor fi ajutate de presiunea publică să-şi creeze structuri instituţionale mai ferme. În SUA, de pildă, există sistemul alegerilor primare, care reprezintă poate modelul cel mai avansat de transparenţă. Sau, altfel spus, modelul care propune cel mai înalt grad de asumare publică a vieţii de partid. În Europa, expunerea aceasta publică este încă limitată, dar în România ea este suficient de mică încît să provoace cele mai întunecate suspiciuni. Să ne amintim de epoca „stenogramelor PSD“, care ofereau imaginea unui veritabil complot împotriva statului de drept.

Remarcabil este însă că, de data aceasta, PSD este mai transparent ca niciodată. Faptul că toate scandalurile interne răzbat în public, că aderenţii publică comentarii „indiscrete“ pe blogurile lor, că disputele se oferă impudic vederii publice este, paradoxal, un progres semnificativ.

Autor:Horaţiu Pepine

Redactor: Rodica Binder