PSD-ul şi Constantin Noica

PSD a asumat în ultima vreme cu mai multă consecvenţă un limbaj de stânga, dar totodată s-a străduit să obţină şi un alt prestigiu, unul mai subtil, dedus din cultivarea unor valori intelectuale. „Canonul românesc” impus oarecum de la sine după 1990 (Eliade, Cioran, Vulcănescu, Noica, Ţuţea etc.) fusese apanajul aproape exclusiv al dreptei anticomuniste care edita, reedita, citea şi comenta cărţi care fuseseră până atunci interzise. Dreapta trăgea de aici şi un serios profit identitar, întrucât libertatea politică, măcar ca promisiune, retrezea imboldul unei noi şi strălucitoare afirmări naţionale.

Stânga a fost, fără prea multe nuanţe, incultă, gregară, regresivă şi naţionalistă într-un sens elementar. Dacă dreapta citea pe Nae Ionescu, pe Vulcănescu şi pe Noica, stânga recupera miturile grosolane ale naţional-comunismului. Un anumit naţionalism se afla peste tot, dar, dacă la dreapta locuia sentimentul tragic al eşecului, la stânga supravieţuia trufia unui localism ignorant.

În fine, dreapta s-a scindat rapid, şi-a creat în sânul ei propria polemică între „eurofili” din specia lui Marino şi „suveranişti” din specia lui Noica. Stânga a rămas unitară, inerţială şi mai ales fără nici o legătură cu sursele intelectuale care animau în Vest transformările sociale.

Ultimii 5 ani au dus însă schimbări interesante. PSD-ul a părăsit naţionalismul folcloric al anilor ‘90 şi a început să citească cărţile dreptei. Limbajul s-a subţiat întrucâtva şi PSD a început să îmbine militantismul social de stânga cu un anumit conservatorism cultural. Un tânar militat PSD, Dan Şova, cita recent pe Constantin Noica într-un comentariu social foarte critic, iar Adrian Năstase şi-a început blogul pe anul 2011 cu extrase din “Jurnalul filozofic” al aceluiaşi Constantin Noica, citit în ediţia din 1944.

Gradul de adecvare contează acum mai puţin. Dan Şova îl utilizează pe Noica din “Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru !” într-un mod abuziv, în legătură cu Adrian Sobaru, cel care s-a aruncat de la balcon în sala de şedinţe a Parlamentului, iar Adrian Năstase, deşi citează pe larg din “Jurnal filozofic”, pare mai preocupat să pună în evidenţă pasiunea sa bibliofilă.

Cu toate acestea este certă în rândurile militanţilor PSD orientarea către canonul cultural naţional, după cum este tot mai vădit conservatorismul cultural al stângii care îl frecventează pe Noica, respingându-i pe discipolii acestuia, în timp ce dreapta îl ignoră complet pe Noica, frecventându-i în schimb pe discipolii săi. În sfârşit, prin Noica, PSD caută să-şi lărgească aria de cuprindere şi posibilitatea de a fi perceput, în sens larg, ca reprezentativ.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz