Puţin din Putin în Parlamentul de la Bucureşti

Un tânăr blogger român născut în Ţinutul Secuiesc a lansat, zilele trecute, pe Facebook, o ofensivă împotriva apei minerale Tuşnad, argumentându-şi astfel apelul la boicot: "Cumperi apă minerală Tuşnad, îi finanţezi pe extremiştii maghiari care luptă împotriva României. Mai bine dă-le flit şi nu cumpăra apă minerală Tuşnad. Like and Share!".

Personajul nu este la prima ieşire de acest fel, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai aprigi adversari ai autorităţilor locale din judeţele cu populaţie majoritar maghiară. Uneori are dreptate, alteori trage în stânga şi în dreapta doar pentru a nu-şi pierde antrenamentul. Dar, în politică, vorba lui Kurt Vonnegut, "aşa merg lucrurile". Dincolo de ridicolul situaţiei cu apa minerală, omul este chiar frecventabil, raportat la alte personaje cu un discurs încă şi mai mai toxic.

Boicotul apei minerale Tuşnad a fost lansat luni, la câteva ore după ce s-a închis ediţia 2013 a şcolii de vară Tuşnad (Balvanyos, în limba maghiară), tradiţionala întâlnire a tinerilor maghiari de pretutindeni cu politicieni de la Budapesta şi din întregul Bazin Carpatic, adică din ţările învecinate Ungariei în care trăiesc minorităţi maghiare. La întâlnire a participat şi premierul ungar Viktor Orban şi, după cum relata presei de la Bucureşti Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, s-a pus, în timpul discuţiilor, şi problema sprijinului pe care comunitatea maghiară îl aşteaptă de la Ungaria pentru "a rămâne pe pământul natal şi a dezvolta acolo viaţa comunităţii, în ţările respective". E de la sine înţeles că un asemenea sprijin nu înseamnă doar retorică patriotardă în folosul politicienilor naţionalişti aflaţi în permanentă campanie electorală. Ca şi iubirea, liniştea socială trece prin stomac. S-a văzut de atâtea ori în istorie cum entităţi administrative incapabile să ofere soluţii de confort economic au declanşat conflicte pentru a distrage atenţia de la retardul lor profesional. Or, aceasta este o lecţie din care Europa a învăţat cel mai mult, dovadă stând însuşi proiectul Uniunii Europene, care, înainte de orice, este un exerciţiu de pacificare a Bătrânului Continent. Şi dacă mai există restanţe la multe capitole, un lucru este clar: aspiraţia unui viitor comun într-o structură pan-statală cu perspective de prosperitate şi democraţie a calmat multe spirite. Cel mai recent exemplu este sacrificiul pe care este dispus să îl facă până chiar şi guvernul naţionalist de la Belgrad în relaţia cu Priştina doar pentru a apropia Serbia de structurile economice şi politice comunitare.

Aşteptările UDMR ar putea fi zădărnicite de iniţiativa unui deputat pesedist, Bogdan Diaconu. Inspirat din demersurile lui Vladimir Putin, care a cerut organizaţiilor non-guvernamentale finanţate extern să se declare "agenţi străini", Diaconu a propus ca în România să se interzică finanţarea externă a ONG-urilor şi a persoanelor care desfăşoară sau sprijină, direct sau indirect, activităţi sau partide politice. Lăsând la o parte faptul că, în maniera superficială în care a fost formulată propunerea, ar însemna ca fundaţiile sau asociaţiile din România să nu mai poată accesa fonduri europene pentru proiecte de - spre exemplu - cultură civică sau participare publică, Diaconu a recunoscut că urmăreşte să oprească finanţarea "mişcărilor extremiste din Transilvania, al căror exponent este Laszlo Tökes". Interesant este că, în plină vară, cu un premier plecat în vacanţă în Florida, Guvernul a pasat responsabilitatea unui răspuns la iniţiativa lui Diaconu către Parlament.

Interesant este şi faptul că, în acest răstimp, guvernul constituit de o majoritate în care predomină partidul deputatului Diaconu încearcă să ofere asistenţă unor ţări situate, cumva, în urmă, la capitolul democraţie. Printre acestea, Republica Moldova. Or, se ştie treaba, Rusia lui Vladimir Putin urlă din toţi rărunchii despre imperialism la adresa României. De precizat, poate, că dacă Bogdan Diaconu ar fi fost membru în CFSN, la începuturile post-ceauşismului românesc, şi ar fi propus o asemenea lege, multe dintre proiectele cu finanţare externă nu ar fi existat, iar democratizarea şi europenizarea României ar fi evoluat mult mai lent - dacă ar fi evoluat. Iar ca atare, Bogdan Diaconu nu ar fi ajuns ales al poporului şi nici nu ar fi lansat propuneri controversate în vara anului 2013.

Apropo: finanţările prin proiectele Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare se pun? Sau se va găsi cineva să îl acuze pe adormitul secretar general al ONU de spionaj sau ingerinţă în treburile interne ale României?