Public vs confidenţial

Prima declaraţie ar conţine cîteva indicaţii mari de principiu, cum ar fi valoarea totală estimativă a averii unei persoane, iar a doua declaraţie, confidenţială, ar trebui să conţină exact ceea ce a conţinut declaraţia publică de pînă acum. Primele se vor publica pe site-urile instituţiilor, iar celelalte vor rămîne la dispoziţia ANI, fără însă să poate deveni obiectul unor articole de presă.

Unanimitatea votului nu a reflectat însă natura dezbaterii, pentru că s-a purtat astăzi o vie dispută pe tema raportului dintre public şi privat.

Declaraţiile publice de avere au fost resimţite de mulţi dintre cei care au fost obligaţi să le depună ca fiind intruzive şi discriminatorii. Există o categorie largă de politicieni şi funcţionari publici care s-au plîns, dar care, din cauza unei ambianţe neprielnice, nu au îndrăznit să protesteze public. Paradoxal este că destui deputaţi au resimţit o suprinzătoare discriminare.

În România averile nu se ţin ascunse, ci dimpotrivă ele se afişează cu ostentaţie. Cei cu proprietăţi neînsemnate, persoane care nu intră în categoria marilor parveniţi ai epocii post-comuniste, au simţit de aceea că devin discret şi inevitabil obiectul unei nemărturisite desconsiderări. În viaţa publică românească s-a impus modelul noului îmbogăţit pînă într-atît, încît şi ce săraci au ajuns să-i dispreţuiască pe săraci. De aceea deputaţii fără avere au simţit că nu cîştigă, ci, dimpotrivă, că pierd din stima publică. Aşa se explică paradoxul aparent că în Parlament unii dintre cei care au cerut garanţii pentru respectarea vieţii private nu au fost membrii plutocraţiei politice, ci, dimpotrivă cei mai puţin avuţi dintre membrii corpului legiuitor.

Prin urmare, în cursul dezbaterii de astăzi s-a propus renunţarea la orice declaraţie publică. Comisia a avut de ales între varianta Guvernului, cu două declaraţii, una menită să împace susceptibilităţile opiniei publice şi ale CE şi varianta cu o singură declaraţie confidenţială. Membrii Comisiei au votat în unanimitate prima variantă din pure motive de oportunitate politică.

Problema cea mai amplu dezbătută a fost aşadar aceea a vieţii private şi a abuzurilor posibile pe care un organism de investigaţie le poate comite. A fost admis de pildă un amendament care îl pedepseşte pe inspectorul ANI înclinat să abuzeze de puterea de care dispune. De asemenea Comisia juridică a renunţat la soluţia Guvernului care a propus „declaraţiile de patrimoniu“ în locul actualelor „declaraţii de avere“. Or, dacă se ia în considerare patrimoniul după sensul din Codul civil, atunci declaraţia ar fi devenit cu adevărat intruzivă, deoarece patrimoniul conţine şi peria de ghete ca şi peniţele ronde şi hîrtia de scris şi, pînă la urmă, întregul univers al obiectelor cu care ne înconjurăm în fiecare zi.

Legislativul de la Bucureşti a admis în aceste zile că în trecut a exagerat şi a lăsat un spaţiu prea mare de manifestare unei anumite înclinaţii justiţiare. Nu au existat diferenţe legate de partide politice. Dacă din partea Guvernului s-au auzit declaraţii zgomotoase cu aluzii maliţioase la adresa Curţii Constituţionale, ele au fost de pură circumstanţă. În cadrul Comisiei juridice în schimb a existat în principiu o bună conlucrare între toate partidele.

Iar o opoziţie reală a făcut doar UDMR, partid guvernamental, care a cerut la fiecare articol noi şi noi garanţii pentru respectarea libertăţii şi demnităţii individuale. Tudor Chiuariu, fostul ministru liberal al Justiţiei, aflat acum în Opoziţie, a făcut declaraţii nimicitoare la adresa legii, dar în cadrul Comisiei a fost mai curînd inactiv.

Ceea ce se întîmplă acum la Bucureşti riscă să fie greşit înţeles. Multă lume este înclinată să condamne decizia Curţii Constituţionale, dar acest lucru se datorează unei minciuni publice bine întreţinute timp de ani de zile. Responsabilii politici şi presa oficioasă au avut pur şi simplu interesul „patriotic“ să declare că Legea ANI este bună, deoarece România dorea să obţină ridicarea mecanismului de monitorizare cu orice preţ. Iar acum ar fi mai greu să recunoască că au mers pe o cale greşită.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz