Putem trage pe nas fericirea?

Când v-aţi automanipulat ultima dată? Filosoful şi bioeticianul australian de origine română Julian Săvulescu explică, într-un interviu acordat suplimentului de ştiinţă Wissen al săptămânalului german Die Zeit, că stă la îndemâna fiecăruia dintre noi să o facem - şi este chiar indicat să se întâmple aşa, dacă, de exemplu, vrem ca visul unei relaţii de lungă durată să reziste tuturor tentaţiilor vieţii cotidiene.

Maimuţele se drăgăleau mai mult

De la maimuţă ni se trage, povesteşte Săvulescu. Maimuţele se ocupă, ore în şir, cu mici chestiuni de natură hedonistă. Se mângâie, se ating reciproc cu drăgălăşenie, pe scurt: îşi generează plăcere, timp în care se generează hormonul de atracţie oxitocina. De ceva vreme, oamenii au renunţat să o mai facă. Poate sau nu să fie motivul pentru care jumătate dintre relaţii se destramă. Omul este, într-adevăr, predispus la monogamie - dar aceasta are nevoie de susţinere biologică. "Vă puteţi manipula singuri în sensul fidelităţii şi al consolidării relaţiei (...) şi există şi substanţe care ajută la aşa ceva; de exemplu, la scăderea poftelor", explică filosoful de origine română. Apoi, există şi metode de a combate gelozia şi a tolera poligamia (care, însă, nu face parte din structura genetică a omului). În fine, completează Săvulescu: pentru cei ce duc lipsă de oxitocină, această poate fi administrată şi nazal, sub formă de spray.

Cât ne costă perfecţiunea?

Sigur că ar putea exista varianta abandonării idealului, de vreme ce e nevoie de asemenea intervenţii în vederea atingerii sau menţinerii lui. Evoluţia omului nu a lucrat în direcţia fericirii; dimpotrivă, a fost un detaliu omis, cel puţin până în prezent, de adaptarea omului la mediul în care trăieşte. Omul s-a specializat în vânătoare şi cules, iar viaţa a durat atâta cât să se poată înmulţi şi să transmită copiilor cunoaşterea acumulată sau moştenită. Între timp, speranţa de viaţă a crescut. Iar la pensie, oamenii vor să facă sport, să călătorească, să rămână activi sexual. Omul a depins de natură; între timp deţine tehnologii şi lumea e globalizată; de ce ar fi, însă, de data aceasta altfel decât în trecut când omul (la fiecare treaptă a evoluţiei speciei sale) a crezut că a înţeles natura şi o poate controla? Săvulescu e convins că planeta şi-a pierdut, din cauza oamenilor, naturaleţea şi ceasul nu mai poate fi dat îndărăt. Şi oamenii, continuă bioeticianul, nu ţin cont de graniţe; în ingineria genetică, de exemplu, o împing până la punctul în care intră în joc un corp străin, atunci când, de exemplu, aplică pe o plantă coduri genetice din afara lumii vegetale.

Stalinismul moralităţii

După ce se întreabă cât de imoral este să administrezi sportivilor homronul epo în completarea a ceea ce corpul nu mai poate produce prin simplu antrenament, Săvulescu apreciază că "omenirea trăieşte într-o formă de stalinism al moralităţii, în care diverse autorităţi decid ce avem sau nu voie să facem. Oamenii", completează australianul de origine română "ar trebui să dispună de libertatea de a progresa pe bază de epo, oxitocină sau hormoni de creştere". Părerea aceasta, a bioeticianului Săvulescu, se bate cap în cap cu credinţele filosofului, convins că oamenilor trebuie să li se explice limpede ce e rău şi ce e bine şi să li se recomande să facă ceea ce e bine. "E ca la fumat". Şi, ilustrează Săvulescu, fiecare va trebui să poarte singur responsabilitatea alegerii între a face sau nu testul care indică predispoziţia fătului la sindromul down. Or, tocmai aici se tem puritanii că se va ajunge: la "obligaţia morală" de a programa copii de catalog, de a programa genetic aspectul şi calităţile urmaşilor - şi, de aici, totul se poate transforma într-o decizie de viaţă sau moarte. Săvulescu e convins că, la un moment dat, se va putea identifica predispoziţia spre criminalitate a embrionilor şi, atunci, e firesc să nu fie totul lăsat în voia sorţii.

Să ne dopăm pentru a salva planeta

Dacă intervenţii tehnice sau biologice ar putea spori moralitatea umană, ar fi bine să recurgem la ele, crede Săvulescu; dar trebuie întâi voinţă. Ca la sportivi: te poţi dopa, dar o faci degeaba, dacă nu te şi antrenezi. Oamenii nu pot rezolva problema schimbărilor climatice fără a-şi stimula altruismul, interesul pentru locuri îndepărtate sau pentru un viitor intangibil direct. Omul este dispus să ajute un seamăn aflat la anaghie; dar cu cât sunt mai mulţi, cu atât preferă să se ţină mai la distanţă. În felul acesta, şansele de a rezolva dereglarea climaterică a planetei rămân mici. Stimularea magnetică transcranială poate duce la îmbunătăţirea performanţelor sportive, matematice sau chiar morale. Aşa ceva recomandă Săvulescu.

În ce îl priveşte, filosoful şi biologul australian născut din părinţi români consumă, pentru a-şi îmbunătăţi performanţele biologice, cafea; pentru a se relaxa sau a se distra, recunoaşte că recurge la alcool; iar pentru când trebuie să conducă timp îndelungat mestecă gumă cu nicotină. Dar cel mai bun remediu rămâne aţipeala: la fiecare două ore de lucru, o moţăială de câteva minute este eficientă. Sună atât de conformist - dar, oricât ar fi de bun în teorie, Julian Săvulescu, profesor la Oxford University, preferă să nu fie cobaiul experimentelor pe care le explică aşa de frumos.