Putinismul şi eliberarea lui Hodorkovski

UPDATE: După eliberarea sa din închisoare, Mihail Hodorkovski a părăsit imediat Rusia şi se află între timp în Germania. Agenţiile de presă confirmă că avionul cu care s-a deplasat Hodorkovski a aterizat la Berlin-Schönefeld, fostul miliardar fiind întâmpinat la aeroport de Hans-Dietrich Genscher, fostul ministru de externe liberal al Germaniei.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Cu doar câteva zile înainte ca occidentalii să celebreze Crăciunul şi cu doar câteva luni înainte de o boicotată Olimpiadă de iarnă, derulată, culmea, într-o staţiune de vară, fostul şef al expropriatului concern Yukos, Hodorkovski, a fost eliberat. Ce bine!

La rândul său, liderul Rusiei a încercat să-şi facă sieşi un mare bine, pozând în mare binefăcător.

Putin, deci, a anunţat cât se poate de sonor, ca să fie auzit chiar şi în cel mai îndepărtat cotlon al lumii, că va semna decretul graţierii eliberat pe numele unui om care a refuzat întotdeauna să facă o cerere de iertare a delictelor sale imaginare.

Condamnat la ani mulţi de temniţă siberiană de justiţia rusească din subordinea Kremlinului, omul care nu s-a mulţumit să fie magnat, ci a încercat să spargă cercul vicios al sistemului oligarhiei KGB-iste girat de Putin şi să deschidă Rusiei calea spre democraţie, a dat dovadă de o tenacitate ieşită din comun şi de enorm curaj.

A avut vitejia de a se confrunta demn cu acuze fabricate şi cu două procese înscenate. Mihail Hodorkovski a avut şi bărbăţia de a refuza în multiple instanţe ideea de a depune o cerere de graţiere, care ar fi echivalat cu o recunoaştere a falselor acuze de fraudă şi evaziune fiscală care i s-au pus în spinare de către magistraţii puterii.

Vineri rămăsese de clarificat prin ce minune Putin a ajuns oare să semneze o graţiere nesolicitată ani şi ani la rând de prizonierul de conştiinţă graţiat. Deloc de mirare că spiritele s-au încins iar speculaţiile au proliferat. Potrivit unora, plauzibile, fostul şef al concernului Yukos, ar fi fost silit de kaghebişti să avanseze cererea de graţiere. Dat fiind bilanţul, cariera, destinul şi profilul psihologic al lui Hodrokovski poate fi, în orice caz, exclusă varianta potrivit căreia disidentul, părăsit la greu de mulţi, să fi ajuns să obosească după un deceniu de luptă solitară.

Fapt e că, la vârful „verticalei puterii” ruseşti, descrisă mai demult cu maximă acurateţe de Octavian Mileschi, în Foreign Policy România şi în Dilema Veche, s-a considerat că o eliberare din puşcărie a celui ţinut prea multă vreme după gratii, pe nedrept, ar putea veni mănuşă atât lui Putin cât şi putinismului.

Nu-i de mirare că s-a crezut astfel, la Kremlin. Oamenii sunt mai creduli, de regulă, în milostiva perioadă din preajma Crăciunului şi mai dispuşi să cotizeze la iluzia unui stăpân absolutist, dar, chipurile, îndurător. După ce-şi potolesc setea de noi victime şi nu se mai simt foarte ameninţaţi mai toţi despoţii, tiranii şi emulii regelui soare îşi manifestă din când în când clemenţa.

Apoi, o lovitură de imagine era nu doar dezirabilă, ci ultranecesară în Rusia lui Putin, în care şeful „verticalei”, fostul kaghebist din Dresda, s-a auto-discreditat radical. "Democraţia" dirijată a la Putin, amintind întrucâtva de democraţia „originală” marca Ion Iliescu, e într-o fază grea şi economic şi politic şi social. Încât manifestarea de îngăduinţă, cu tot cu o amnistie de care se vor bucura alţi adversari ai preşedintelui rus, aleşi, prin formularea legii, pe sprânceană, astfel încât să nu fie periculoşi pentru Kremlin, devenise inevitabilă.

Fiindcă Moscova şi-a făcut mulţi duşmani, în ţară şi străinătate, mai cu seamă în America şi Europa. Economia ei nu stă pe roze, investitorii apuseni, vitali întru modernizarea industriei, ocolesc federaţia, mai cu seamă după uciderea în închisoare a lui Serghei Magnitsky, îngrijoraţi, cum sunt, în chip legitim, de arbitrariul puterii şi de incertitudinile legislative.

Putin a pierdut o grămadă de prieteni şi în lumea arabă, susţinându-l pe măcelarul de la Damasc. I-a supărat pe ucraineni şi pe europeni cu şantajul la adresa Kievului şi încarcerarea militanţilor ecologişti de la Greenpeace. I-a enervat pe ruşi cu tratamentul aplicat lui Alexei Navalny. I-a înfuriat pe adepţii laicismului şi pe minoritarii sexuali cu ofensiva sa fundamentalistă. Iar Olimpiada de la Soci bate la uşă, dar se vede boicotată din ce în ce mai zdravăn.

Preşedintele Germaniei a deschis balul anunţând că nu se va duce la Soci, dar, spre a nu exacerba conflictul cu Rusia, se ferise, diplomatic, să-şi expună motivele. L-a urmat Angela Merkel, preşedintele Americii, ba chiar şi cel socialist al Franţei, precum şi alţi demnitari, nu doar europeni, care s-au arătat mai puţin reticenţi decât Joachim Gauck şi au subliniat că nu se pot arăta într-o ţară în care drepturile omului se calcă în picioare sistematic.

Or, eliberarea lui Hodorkovski şi amnistierea unora dintre ceilalţi disidenţi şi opozanţi ai regimului nu pot suplini o diplomaţie judicioasă, nu pot compensa impresia creată de agresivitatea politicii externe a Rusiei şi nu pot suplini lipsa unor procese echitabile şi absenţa unui stat de drept. La capătul unor audieri judiciare demne o justiţie nepolitizată, autentică, s-ar putea prea bine să se constate că drept ar fi fost să fie trimis după gratii Putin, iar nu adversarii săi. Încât graţierea lui Hodorkovski, oricât de abilă ar părea, nu are şanse să-şi atingă scopul.