Quo Vadis Pakistan?

►E clar că, dacă guvernul pakistanez nu va reuşi să-şi recupereze durabil controlul asupra provinciilor din est, dominate de extremiştii islamici, situaţia din Afganistan nu se va ameliora. Iar pericolul ca teroriştii să intre în posesia unui arsenal nuclear va creşte exponenţial.

Ce pot face SUA? Prea puţin, în ciuda discuţiilor la nivel înalt care au debutat miercuri la Washington cu participarea preşedinţilor Americii, Pakistanului şi Afganistanului. ***

Fiindcă, în timp ce guvernul pakistanez tot promite să-i combată mai hotărât pe islamiştii militanţi, şirul victoriilor repurtate de talibani pare să nu mai poată fi zăgăzuit. Americanii asistă tot mai nerăbdători la sforţările aparent zadarnice ale forţelor moderate conduse de preşedintele pakistanez Zardari.

Că Pakistanul traversează o criză extrem de gravă reiese clar din confuzia care domneşte la Islamabad în faţa succeselor repurtate în ţară de talibani. În reacţie la ofensiva lor aparent irepresibilă, nici influenta armată şi nici clasa politică nu se arată în stare să găsească reţeta combaterii eficiente a extremiştilor.

Oficialităţile au încercat să rezolve conflictul mai întâi "cu binişorul", negociind cu talibanii, cărora le-au dat dreptul să introducă legea islamică Sharia în regiunea Swat. După care s-au reluat atentatele cu bombe.

Apoi autorităţile au ales calea forţei. Dar şi armata a eşuat jalnic în contracararea răscoalei islamiste. Ceea ce nu i-a împiedicat însă pe generali să refuze cu încăpăţânare toate ofertele de instrucţie propuse de americani.

Problema e că, din unghiul de vedere al oştirii, principalul duşman al ţării nu sunt islamiştii, ci India. În răstimp clasa politică se cufundă în certuri intestine. Iar talibanii, perfect organizaţi, îşi demonstrează forţa şi profită consecvent de orice vid de putere care se iveşte undeva în ţară.

Evident, partea leului din succesele lor se datorează campaniilor masive de intimidare la care se dedau extremiştii. În valea Swat şi în alte regiuni, talibanii şi-au asasinat pur şi simplu adversarii sau i-au obligat să fugă. Pakistanezii care nu le împărtăşesc doctrina extremistă au toate motivele să se teamă. În pericol de moarte sunt mai toţi cetăţenii ţării, câtă vreme nu-i susţin pe extremişti, şi în special cei ce aparţin minorităţilor religioase, fie că sunt creştini, şiiţi sau credincioşi sikh.

Esenţa problemei rezidă în deceniile de promovare oficială a jihadismului, în speţă a doctrinei războiului sfânt islamic, a intoleranţei religioase şi a militantismului extremist, susţinută sistematic, ani la rând, în Pakistan, de către autorităţi şi militari. În epoca luptei împotriva ocupaţiei sovietice din Afganistan, această politică s-a bucurat de sprijinul activ al SUA.

Se constată acum că sămânţa acestei îndelungate îndoctrinări a dat roade, modificând într-atât identitatea naţională a pakistanezilor, încât nu mai pare posibilă anihilarea ei. Atentatele extremiste anti-indiene sau cele comise împotriva forţelor NATO se bucură în Pakistan de multă simpatie. Iar a milita împotriva legislaţiei islamiste înseamnă a te expune pericolului de a fi considerat "antimusulman".

Chiar dacă starea de spirit antioccidentală din ţară se datorează parţial politicii fostei administraţii americane, calificată frecvent drept "anti-musulmană", e clar că nici strategia lui Obama nu promite să schimbe radical situaţia. Fiindcă această aşa-zisă "nouă strategie" americană nu oferă în realitate decât o reeditare a vechii reţete alcătuite din promisiuni financiare şi ameninţări cu atacuri ale dronelor. Orice presiuni din partea SUA ar amplifica neîncrederea pakistanezilor, întărindu-i pe extremişti.

Aşa încât doar pakistanezii înşişi se vor putea extrage din marasm. Ar fi de sperat ca o majoritate să realizeze în fine pericolul în care se află ţara şi să treacă la acţiune înainte de a fi prea târziu.

Autor: Thomas Baehrtlein/Petre M. Iancu

Redactor: Laurenţiu Diaconu