Râsul de Paşte era tradiţie în Evul Mediu
16 aprilie 2009
Nu, nu chiar. Această scenă este denumită de cercetătorul Harald Alexander Korp "Râsul de Paşte", care era tradiţie în Evul Mediu. După un post care dura 7 săptămâni şi tristeţea Vinerei mari, credincioşii reveneau la fericire şi râsete prin astfel de manifestări.
Termenul latinesc este "risus pascalis". Cu timpul au început să-şi facă loc şi istorioare, anecdote sau chiar bancuri, povestite de preot în timpul slujbei. Iată un exemplu: "Iosif şi Maria caută o cameră în Bethleem, ajung la un han unde li se spune că nu există nicio cameră liberă. Iosif dezamăgit spune: Nu vedeţi în ce stare e?, arătând către burta Marei. Hangiul răspunde: Şi ce vină am eu? Iosif indignat: Păi şi ce, eu am?!"...
La acest banc, în centru nu se afla mesajul de o oarecare frivolitate, ci mai degrabă ideea de "scopul scuză mijloacele", iar poanta făcea legătura către mesajul Învierii lui Hristos. Credincioşilor le dispărea astfel teama de moarte, pentru că în fond, Iisus a învins moartea.
Râsul în Biblie şi scrieri sfinte
Dar personajul principal al sărbătorilor pascale, Iisus Hristos, oare a râs vreodată? În Biblie nu este specificat în mod expres, dar ştim că a participat la nunta din Cana Galileii, unde a petrecut cu nuntaşii, astfel încât ne putem imagina un Mântuitor vesel, care probabil că, cel puţin, a zâmbit.
Şi cum stă treaba cu Dumnezeu? În psalmul al doilea al lui David este scris: "Regii s-au răsculat, mai marii pământului s-au aliat împotriva Domnului. Dar el tronează în Ceruri, râde şi se amuză de planurile lor". Cercetătorul Harald Alexander Korp trage aşadar concluzia că Dumnezeu se amuză la intenţiile suspuşilor şi are o anecdotă la îndemână: "Cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îi povesteşti planurile tale".
Gradual, "risus pascalis" a fost eliminat
Harald Alexander Korp este de părere că Dumnezeu ar fi pe deplin de acord cu râsul în Duminica Învierii şi regretă faptul că obiceiul a devenit din ce în ce mai rar odată cu mişcarea reformatoare.
Reformatorii au fost de părere că slujbele religioase trebuie să fie serioase, aşa că în secolele 17 şi 18 biserica a luat poziţie faţă de "râsul pascal", nereuşind însă să-l elimine în totalitate. La mijlocul secolului al 19-lea, caracterul obscen dispăruse complet, dar ulterior şi "risus pascalis" şi-a pierdut locul din slujbele religioase.
DPA / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Editor: Ovidiu Suciu