Războiul steagurilor

Intoleranţa etnică şi religioasă e o reţetă sigură de distrugere a democraţiei. Spre a abate atenţia de la propria incompetenţă şi de la problemele reale ale unei ţări sau naţiuni ori din stupiditate şi convingere, anti-democraţii se joacă întotdeauna cu focul urii xenofobe, religioase, rasiste şi antisemite.

Reizbucnirea virulentă a unui litigiu aparent stins în raporturile româno-maghiare şi recrudescenţa violenţelor în nordul Africii sunt edificatoare în multe privinţe. Că atât la Budapesta cât şi la Bucureşti au obţinut acces la putere formaţiuni în parte rău certate cu spiritul dacă nu şi cu litera democraţiei se ştie.

Din unghiul unui comentariu apărut în Frankfurter Allgemeine Zeitung vinovăţia în conflictul dintre Bucureşti şi Budapesta pe tema drapelul secuiesc e clară: răspunderea pentru escaladarea conflictului i s-ar datora puterii USL-iste şi prefectului ei din Covasna.

Cotidianul conservator german aminteşte în context de hotărârea prefectului USL-ist de a da jos „istoricul drapel al secuilor” din prefectura de la Sfântu Gheorghe şi de verdictul judiciar autorizând arborarea steagului secuiesc.

Ziarul evocă „atitudinea antimaghiară a naţional-liberalilor” şi blocarea, „de către PNL a accesului UDMR în guvern”, sugerând că motivul acestei decizii ar putea să fi fost totala lipsă de entuziasm manifestată de maghiarii din Harghita şi Covasna faţă de demiterea lui Traian Băsescu: „participarea lor la referendumul organizat de guvern fusese cea mai redusă”.

Menţionând şi schimbul de replici acide dintre Victor Ponta şi secretarul de stat din ministerul de externe de la Budapesta, Zsolt Nemeth, influentul cotidian german e de părere că „România provoacă Ungaria”, după cum se intitulează comentariul din FAZ. Potrivit lui, Nemeth „ceruse guvernului de la Bucureşti să pună capăt războiului steagurilor”, iar premierul Ponta îi replicase „că n-avem nevoie de lecţii din străinătate”.

În Austria, Salzburger Nachrichten semnalează litigiul şi ameninţarea expulzării ambasadorului Ungariei la Bucureşti, precum şi afirmaţiile lui Titus Corlăţean referitoare la raportul dintre „privilegiile minoritarilor din România, şi cele, potrivit lui mai puţine, ale românilor din Ungaria”.

Tot în Austria, Krone.at şi kleinezeitung.at consemnează de asemenea escaladarea conflictului. Dar site-urile austriece trimit şi la semnalele împăciuitoare lansate la Budapesta, care şi-ar fi indicat joi, printr-un interviu al aceluiaşi Nemeth la radio Kossuth, apetenţa pentru negocieri, fără să omită să afirme însă că „soluţia problemei ţine integral de România”.

De notat, într-un context cu totul diferit, că alt ziar austriac (top agrar), de profil agricol salută semnarea de către România a Declaraţiei Danubiene privind cultivarea de soia nemodificată genetic.

În răstimp, marile ziare apusene se ocupă intens de alunecările în dictatură islamistă în nordul Africii şi mai cu seamă de situaţia din Tunisia şi Egipt.

Asasinarea unui adversar al islamiştilor în Tunisia a reaprins în această ţară nemulţumirile generate de consecinţele nefaste pentru democraţie ale accesului la putere al partidului fundamentalist musulman Enahta. În reacţie, premierul tunisian Jebali propusese instituirea unui guvern de tehnocraţi, dar îşi văzuse iniţiativa blocată de propriul său partid islamist.

În această situaţie, ziarul berlinez Tageszeitung îi recomandă prim-ministrului să arunce prosopul. Rheinische Post le cere islamiştilor să sară peste propria lor umbră, în speţă să rezolve problema insolubilă a „neutralizării fanaticilor din propriile rânduri”. Frankfurter Allgemeine Zeitung deplânge nu doar asasinatul politic comis cu sânge rece în Tunisia islamistă, ci şi incapacitatea de a guverna a musulmanilor fundamentalişti.

Adevărata dimensiune a tragediei reiese însă din Mitteldeutsche Zeitung, care evidenţiază că Tunisia nu e o ţară magrebină ca oricare alta, ci însăşi inima revoluţiei arabe, a speranţelor de libertate din această parte a lume. Speranţe, iată, spulberate de un incontrolabil extremism religios.