GLOBAL

Raţionalizarea catastrofei din Las Vegas

Puzderia de reacţii politice şi de comentarii stârnite de masacrul din Las Vegas în mare parte din presa occidentală întristează. Pentru că ratează esenţa chestiunii şi face mai mult rău decât bine.

Las Vegas Schießerei (Getty Images/D.Becker)

Discuţiile interminabile generate de omorul în masă din Las Vegas sunt deprimante între altele pentru că ne demască meteahna de a căuta un sens unde nu e, vădit, de găsit. Şi de a împodobi raţionalizarea unei catastrofe prin tentativa de a trage spuza pe turta noastră politică. În plus, au neajunsul de a obtura calea spre soluţii utile. 

Or, când poliţia federală americană a refuzat (pe drept sau nu) să confirme revendicarea, de către statul islamic, a măcelului de la Mandalay Bay şi convertirea la islam a asasinului în masă, Stephen Paddock, a reieşit că făptaşul, un alb bogat, n-a fost, probabil, decât încă un ins lovit de amoc.

Omul a luat-o razna. Nu e primul. E unul dintr-o lungă serie de oameni aparent paşnici care se prefac subit în ceea sunt cu adevărat, în speţă nişte nebuni violenţi, apucaţi la un moment dat de o irepresibilă pandalie. În timp ce în biografia lor furia agresivă nu se manifestă fatal decât în final, fenomenul ca atare persecută nu de azi de ieri America şi Europa, în lungul şi în latul lor. În fapt bântuie întreaga omenire, dintotdeauna.

Dacă aşa stau lucrurile, pare futilă orice reacţie raţionalizând o tragedie pentru împiedicarea căreia nu prea pare să fi fost mare lucru de făcut, de vreme ce a-ţi procura ilegal una sau mai multe arme semiautomate nu e o imposibilitate pentru nimeni. Iar a le cumpăra legal când ai un cazier curat şi ai trecut cu bine de teste psihologice cu atât mai puţin. 

Pare că singurul aspect ieşit din comun al acestei tragedii e dimensiunea ei. Niciodată un asasinat în masă iscat de un amoc nu s-a soldat cu mai multe victime în Statele Unite. În ecou la catastrofe similare băii de sânge din Las Vegas prima şi cea mai firească reacţie e şocul. În faţa zecilor de morţi îngheţăm, consternaţi şi muţi. Întrucât într-o societate ce-şi asumă nietzscheian presupusa ”moarte a lui D-zeu” nu putem, nu vrem sau nu ne permitem să urlăm la zei, spre a le cere socoteală, rămânem bouche bée: cu gura căscată, cum ar spune francezii.

Apoi înghiţim în sec, ne întristăm, vărsăm poate şi-o lacrimă, ne apucăm cu mâinile de cap, ne îmbrăţişăm, ne scoatem la iveală urşii de pluş, aprindem lumânări, ne coborâm drapelele în bernă. În fine, deschidem televizoarele ori ne conectăm la variile reţele sociale spre a-i trece în revistă pe politicieni şi a le comenta reacţiile, cel mai adesea critic.

Pe-aici pe undeva începe derapajul general. În timp ce regele (sau preşedintele) îşi va exprima în termeni cât mai emoţionanţi şi solidaritatea şi compasiunea şi condoleanţele obligatorii pentru famiile îndoliate, opoziţia nu va pierde nicio clipă. Se va prevala de prilej spre a înfiera locvace puterea şi a-i reproşa, ca în cazul omorului în masă din Las Vegas, regimul prea lax al armelor. Care, în treacăt fie spus, e cu adevărat prea lax, de vreme ce în SUA nu se controlează sănătatea mintală a inşilor îndrituiţi, constituţional, ca liberi cetăţeni, să poarte arme.  

Or, discuţia se concentrează păgubitor asupra acestui aspect foarte problematic, ratând aspecte vitale şi soluţii reale. Tributara unui reflex pavlovian, stânga prezintă interdicţia proprietăţii asupra armelor de foc ca pe un panaceu. Elita mediatică occidentală îi repartizează la fel de automat organizaţiei americane de lobby în favoarea armelor de foc, National Rifle Association, precum şi dreptei care-i face pe plac, neştergând din Constituţie dreptul americanului de a purta arme, rolul de bau bau. 

Or, nu armele comit masacre ci oamenii care apasă pe trăgaci. Apoi n-ar pune capăt amocurilor nici măcar demersuri raţionale. De pildă, verificarea mai atentă a posesorilor de arme de foc. Restricţionarea severă a achiziţionării celor semiautomate. Şi îngrădirea drastică a accesului la tehnica de război, care n-are ce căuta în mâna civililor.

Ce-i drept, e greu refutabil argumentul potrivit căruia toate aceste măsuri la un loc ar reduce simţitor numărul victimelor rătăcirilor şi ţicnelilor furioase. Pe de altă parte e la fel de valabil şi argumentul conform căruia răufăcătorii (sau fanaticii terorişti şi nebunii hotărâţi să se omoare) n-au de regulă nicio problemă să-şi procure aproape orice arme, aproape orice arsenal, aproape oricând.

Or, spre deosebire de tragedia de la Colectiv, pricinuită de corupţie şi de voracitatea proprietarilor şi politicienilor şpăgari ai României postcomuniste, ca şi de neglijenţa autorităţilor, care n-au controlat stabilimentul prefăcut în mormânt pentru zeci de tineri români, în America nu mita e marele ucigaş. Nici indolenţa. Ci încrederea excesivă, prostia, normele vizând accesul în hoteluri şi zgârcenia organizatorilor unui festival de muzică country. 

Opinia că întru evitarea masacrului din Las Vegas n-ar fi fost mai nimic de făcut e greşită. S-ar fi putut împiedica, prin controale adecvate, depozitarea unui întreg arsenal într-un hotel de lux. Dar şi mai important ar fi fost ca, în plină eră teroristă, o manifestare adunând laolaltă zeci de mii de oameni să fie protejată adecvat de servicii de securitate capabile să replice instantaneu şi eficient oricărui atac armat.  

Toate acestea nu înseamnă că amplificarea controlului asupra armelor de foc ar fi absurdă. Ci doar că politizarea cinică, imediată şi excesivă şi raţionalizările aproape instantanee ale unor omoruri în masă generate de explozii de nebunie pură pentru care nu e leac şi care nu au noimă sunt şi pernicioase, nu doar greţoase.

Chiar dacă par a avea o utilitate psihologică, în măsura în care ne ajută să depăşim şocul refulând vremelnic ce nu putem înţelege şi ameninţă să ne destructureze durabil personalităţile, nu aduc beneficiul scontat. Ne grevează gândirea, canalizând-o aiurea. Ratează depistarea de soluţii. Şi ne subminează sensibil încrederea într-o clasă politică oricum lovită, spre paguba democraţiei, de mefienţa unor pături tot mai largi.        

 

Albanian Shqip

Amharic አማርኛ

Arabic العربية

Bengali বাংলা

Bosnian B/H/S

Bulgarian Български

Chinese (Simplified) 简

Chinese (Traditional) 繁

Croatian Hrvatski

Dari دری

English English

French Français

German Deutsch

Greek Ελληνικά

Hausa Hausa

Hindi हिन्दी

Indonesian Bahasa Indonesia

Kiswahili Kiswahili

Macedonian Македонски

Pashto پښتو

Persian فارسی

Polish Polski

Portuguese Português para África

Portuguese Português do Brasil

Romanian Română

Russian Русский

Serbian Српски/Srpski

Spanish Español

Turkish Türkçe

Ukrainian Українська

Urdu اردو