Rachetele lui Putin

Infuriat la culme de proiectul amplasării scutului american antirachetă în centrul Europei, Putin a ameninţat că va trece la măsuri de pedepsire, dacă SUA îşi menţine proiectul.

Vizată, în context este în primul rînd Europa, iar nu America, dat fiind că Putin a declarat că rachetele ruseşti urmează să fie îndreptate asupra unor ţinte europene.

Odată în plus, Putin a reacţionat ofensiv la sistemul defensiv propus de SUA. Scutul antirachetă american, care ar urma să fie amplasat în Cehia şi Polonia ar răstura echilibrul strategic în Europa, obşligînd Moscova să reacţioneze, a declarat şeful statului rus, afirmînd că speră ca America să-şi revizuiască planul. Riposta rusească, pentru cazul în care SUA stăruie să nu se conformeze ameninţărilor ruseşti ar fi draconică, întrucît rachetele Kremlinului ar urma să fie îndreptate împotriva unor obiective europene.

Din nou, Putin a dezavuat justificarea americană a necesităţii scutului antirachetă. SUA reliefaseră în repetate rînduri că obiectivul puţinelor rachete interceptoare de rachete ale căror silozuri ar putea fi instalate în Polonia nu sunt nenumăratele arme din arsenalele balistice ruseşti. Scutul îşi propune să împiedice un eventual atac cu rachete nucleare din partea unor state certate grav cu normele de convieţuire internaţională, precum Iranul şi Coreea de Nord.

Putin se arată însă convins că această poziţie nu ar fi decît o strategemă antirusească, devreme ce Iranul şi Coreea de Nord nu dispun încă de rachete intercontinentale cu o rază de acţiune situată între 5.000 şi 8.000 de kilometri, pe care scutul ar putea să le anihileze.

Liderul de la Kremlin nu s-a rezumat să ridiculizeze argumentele părţii americane, care a insistat în ultimele luni să încerce să explice Moscovei că, dacă ameninţarea iraniană este încă, pe moment, doar virtuală, ea s-ar putea actualiza oricînd în viitorul apropiat.

Şeful statului rus, care încearcă în mod manifest să intimideze vestul Europei şi să-i determine pe apuseni să-i tragă de urechi pe esteuropeni şi-a încordat muşchii şi în domeniul sensibil al energiei. Ştiind bine că Europa e în mare măsură dependentă de livrările de gaz rusesc, Putin a avertizat că n-are de gînd să pună capăt treptatei naţionalizări a cîmpurilor de ţiţei şi gaze exploatate în prezent de concernele occidentale Shell şi BP. Aceste naţionalizări, a spus el, ar fi cît se poate „de benefice, întrucît i-ar permite concernului de stat rusesc Gazprom, care le preia, să garanteze investiţiile” în sfera energetică.

In fine Rusia a mai bruscat occidentul şi în special pe europeni şi în chestiunea provinciei Kosovo, comparînd situaţia din această provincie locuită de o majoritate albaneză, care doreşte independenţa, cu separatismul trasnistrean în Republica Moldova şi cu secesionismul din Georgia.

In fine, Putin nu s-a arătat defel înfricoşat de eventualitatea excluderii Rusiei din grupul G-8. „Ca ţară ce dispune de principalele rezerve de petrol şi gaze” şi de o avere imensă în aur şi devize excluderea federaţiei ruse ar fi, în opinia lui, „o prostie”.

Ceea ce Putin a uitat să le explice corespondenţilor presei occidentale adunaţi reşedinţa sa de vară este faptul că şi Rusia continuă să fie dependentă de relaţiile ei comerciale cu vestul.

In fapt, există o cale de a readuce Moscova la sentimente mai bune fără să i se dăruiască lui Putin ceea ce fostul kaghebist pare să-şi dorească cel mai mult, şi-anume recunoaşterea statutului de superputere al Rusiei, care, în realitate, dispune de o putere moderată. In acest scop e necesar ca vestul şi îndeosebi ţările europene să-şi menţină solidaritatea şi fermitatea manifestată în cursul recentului summit dela Samara de Angela Merkel, în replică la încălcările drepturilor omului şi ale democraţiei în Rusia. La fel de important este ca occidentul să-şi regăsească independenţa energetică pentru a dejuca politica brutală de divide et impera practicată de Kremlin.