1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Raportul Unctad privitor la ţările sărace ale lumii

Monika Dittrich/ Maria Pascu21 iulie 2006

În jargonul Naţiunilor Unite, statele foarte sărace ale lumii sunt desemnate drept LDC, adică „least developed countries” – cele mai slab dezvoltate ţări. În prezent peste 50 de state poartă această denumire inoficială iar ţara care ajunge pe această listă nu mai scapă decât greu de eticheta LDC. Experţii conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (Unctad) au constatat într-o analiză că spirala sărăciei este greu de oprit. Din doi în doi ani Unctat cercetează problemele cu care se confruntă ţările sărace şi publică un amplu raport

https://p.dw.com/p/B1Lq
Lista celor mai sărace ţări ale lumii pare a deveni tot mai lungă - se poate citi în raportul Unctad
Lista celor mai sărace ţări ale lumii pare a deveni tot mai lungă - se poate citi în raportul UnctadImagine: AP

Structură economică şi Produs Intern Brut, rata mortalităţii infantile, sistemele de sănătate, hrană şi educaţie – acestea sunt câteva din criteriile prin care Naţiunile Unite definesc cele mai sărace ţări din lume. Şi vulnerabilitatea socială – deci stabilitatea societăţii în întregul ei este unul dintre factori.

În prezent, peste 740 de milioane de oameni trăiesc în ţări foarte sărace printre care se numără Mali, Eritrea, Liberia, Haiti sau Nepal. Iar lista pare a deveni tot mai lungă.

„La ora actuală există 50 de ţări care pot fi calificate drept cele mai slab dezvoltate. Majoritatea acestor state se află în Afica sub Sahariană. Iar restul aproape în exclusivitate în spaţiul asiatic şi pacific“, a declarat economistul Michael Herrmann, care a participat la studiul Naţiunilor Unite.

Cauzele sărăciei sunt multe şi complicate. Potrivit Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare – Unctad – există însă o problemă comună, cu care se confruntă toate ţările sărace: responasabilii nu reuşesc să asigure suficiente locuri de muncă în afara agriculturii. Şi aceasta cu toate că domeniul agrar se diminuează şi din ce în ce mai mulţi oameni migrează spre oraşe.

„Din cauza schimbărilor lente din industrie şi servicii, cei care migrează spre oraşe nu vor găsi locul de muncă sperat. Majoritatea lucrează în domenii cu productivitate scăzută, primind salarii minime şi nu beneficiază de protecţie socială. Ei nu lucrează în firme din sectoarele productive.“, a precizat Herrmann.

Fiindcă nu există locuri de muncă în industrie şi în domeniul serviciilor, statul obţine doar un minim de impozite. În ţările sărace, guvernele au mai puţin de 28 de dolari pe cap de locuitor disponibili pentru investiţii.

„Dacă un guvern nu are la dispoziţie decât 28 de dolari pentru investiţii, din care să finanţeze şi educaţia, sănătatea, infrastructura şi instituţiile, banii nu vor fi niciodată suficienţi.“, a mai adăugat Herrmann.

Astfel, experţii Naţiunilor Unite solicită în raport reorientarea banilor pentru ajutorare în domeniile producţiei şi a muncii. Creşterea economică este cea mai bună reţetă în lupta împotriva pauperităţii.

În cele mai sărace ţări ale lumii trebuie investit în infrastructură, fapt care va revigora piaţa muncii şi va creşte cererea internă de bunuri ceea ce va consolida la rândul său comerţul intern.