Rasismul în Germania - între dimensiuni şi soluţii

Sunt avertismente generale sau avem de-a face cu informaţii fondate? Poziţiile sunt împărţite. Din nou. Situaţia revine în atenţia opiniei publice, după ce în urmă cu doar câteva săptămâni un german de origine etiopiană a fost bătut şi grav rănit, pe o stradă în Postdam. Sunt est-germanii mai sensibili faţă de străini şi mai rasişti comparativ cu germanii din vest? Care este relaţia germanilor faţă de persoanelor cu o altă culoare a pielii? Dezbaterea se terminase, dar acum se impune reluarea ei.

Pentru un fost purtător de cuvânt al guvernului, cuvintele sunt neobişnuite: într-un interviu radiofonic, Uwe-Karsten Heye i-a avertizat pe turiştii de culoare care vor sosi în Germania pentru Campionatul Mondial să evite anumite zone din estul republicii, pentru a nu se expune un pericole seriose. Heye a exprimat ceea ce statisticile susţin de mult: anumite regiuni din Germania sunt mai periculoase decât altele.

Falsă este însă impresia că rasismul ar fi un „privilegiu” al est-germanilor. Statisticile oficiale neagă această idee. Extremişti de dreapta există atât în vestul cât şi în estul Germaniei şi numărul acestora creşte constant. În ultima vreme cu aproape 25 de procente.

Falsă ar fi însă şi impresia că majoriatatea cetăţenilor din vest ca şi a celor din est ar fi constituită din rasişti. Ceea ce Heye nu a vrut să spună, corectându-şi ulterior afirmaţia. Intenţia lui era de a atrage atenţia asupra unor greşeli, trecute prea uşor cu vederea atât de autorităţi cât şi opinia publică: atacurile pe motive rasiste şi manifestările ostile străinilor sunt declarate cazuri izolate şi rezolvate superficial. Uitate sunt scenele de la Rostock, Hoyerswerda, ca şi de la Solingen de la începutul anilor 90, când străinii deveniseră obiect de ură, iar germanii asistau lipsiţi de reacţii.

Situaţia s-a mai calmat în Germania, dar sursa problemelor nu a fost îndepărtată. Şi nici nu poate fi: lanţurile de lumini organizate de cetăţenii îngroziţi dau bine la televizor, dar nu sunt un medicament pentru tratarea rasismului. Rasismul îşi are rădăcinile în familiile înrăite, în lipsa locurilor de muncă şi a perspectivelor, în educaţia precară dar mai ales în lipsa de reacţie a celor care trebuie să combată asemenea atitudini. Dacă în parlamentul de land saxon extremiştii de dreapta instigă, atunci adepţii lor se simt îndreptăţiţi să incendieze chioşcurile cu döner şi să îi atace pe africani.

Sigur, declararea generală a unor zone drept interzise circulaţiei pentru persoanele de culoare, aşa numite „no-go” zone este o greşeală. Cetăţenii paşnici sunt nedeptăţiţi. Dar nici ignorarea problemei nu este o soluţie. Se impun rezolvări.

În caz de nevoie, urmărirea, monitorizarea şi pedepsirea extremiştilor violenţi şi a celor care se ascund în spatele lor pot fi instrumente efective de presiune.

Nici de azi pe mâine şi nici înaintea Campionatului Mondial de Fotbal, problema rasismului nu va fi soluţionată. Dar cu cât campania de combatere a rasismului începe mai devreme, cu atât mai bine va fi pentru toată lumea civilizată.