”Reconstituirea” – manipulare politică şi controversă istorică

Un ”hold-up” fără egal în România socialistă sau o înscenare a Securităţii? Mai degrabă şi una şi alta... Se ştie că faptele criminale erau în genere ignorate de mediile comuniste, iar activitatea miliţiei era absolut secretă. Cu atât mai mare a fost senzaţia produsă în 1961 de filmul documentar realizat de ministerul de interne, în care erau reconstituite amănuntele – pretinse sau reale - ale spargerii comise la 28 iulie 1959 de un grup de intelectuali evrei asupra unui furgon al Băncii Naţionale, de unde au furat o sumă imensă, precum şi ale îndelungatei anchete care a dus la arestarea şi condamnarea lor. Comunicatul despre executarea a cinci dintre ei a apărut în presă. Unica supravieţuitoare a grupului, Monica Săveanu, a fost condamnată la închisoare şi a emigrat ulterior în Israel. Ea este bunica regizoarei Irene Lusztig, al cărei film ”Reconstituirea” este o replică la pelicula cu acelaşi titlu produsă de Securitate cu patru decenii în urmă. Filmul Irenei Lusztig a fost prezentat la 15 festivaluri internaţionale, a obţinut Certificatul de Merit la Festivalul cinematografic din San Francisco, premiul pentru cel mai bun documentar la New England Film Festival, iar publicaţia The Boston Phoenix l-a apreciat drept unul din cele mai bune filme ale anului 2001. Acest documentar nu a fost difuzat până acum în România. Telespectatorii români l-au putut viziona recent pe postul franco-german ”Arte”.

Filmul Irenei Lusztig, produs de Centrul de studii cinematografice al Universităţii Harvard, îşi merită laudele presei şi distincţiile primite. Este, în primul rând, o impresionantă istorie de familie. Autoarea mărturisea într-un interviu că s-a inspirat dintr-o povestire de Heinrich Böll, în care portretul unei femei este recompus în absenţa protagonistei. Aci portretul bunicii se profilează pe fundalul unei reuşite suite de imagini ale principalelor evenimente care au determinat soarta României începînd din anii 30. Fireşte, unele afirmaţii cu caracter biografic sunt subiective şi stau sub semnul întrebării. Tânăra regizoare, ea însăşi un personaj nevăzut dar mereu auzit în film, declară că a ascultat nenumărate opinii diferite cu privire la ”hold-up”-ul din 1959, dar nici măcar cercetarea documentelor Securităţii nu i-a dat posibilitatea să ajungă la o concluzie perfect plauzibilă şi edificatoare. Acţiunea celor şase rămâne învăluită în mister. Nu rezultă limpede din documentarul Irenei Lusztig care au fost mobilurile făptaşilor, în ce măsură filmul turnat de Securitate a ”fardat” adevărul şi in ce fel a fost folosită versiunea oficială în scopuri de propagandă. Obiecţii similare au fost făcute, de altfel, şi de ziarul ”Frankfurter Allgemeine Zeitung” într-un comentariu asupra emisiunii. Rămâne ca alte contribuţii să aducă mai multă lumină în această enigmatică afacere politică şi juridică.

In anul 1962 a apărut la Paris excelentul roman al lui Edgar Reichmann ”Denunţătorul”, publicat în 1988 şi în traducere românească. Acest roman, care s-a bucurat de mult succes, dezvăluia, printre altele, obiectivele propagandistice urmărite de Securitate prin publicitatea neobişnuită făcută unui eveniment, care în mod normal ar fi putut figura la rubrica faptelor diverse. Filmul ”Reconstituirea” era menit să slujească unei violente campanii antisemite şi să mobilizeze vigilenţa populară împotriva aşa numiţilor ”duşmani ai poporului”. In cazul de faţă, unii dintre ”duşmanii poporului” făcuseră parte din aparatul de partid – doi dintre ei chiar din cadrele Securităţii. Conform romanului, iniţiatorul spargerii fusese Saşa Muşat – pe numele său real Abraşa Glanzstein -, un fost spion comunist infiltrat îndată după război in cercurile de stânga din Franţa şi trecut apoi ”pe linie moartă”. Atât spiritul de aventură, cât şi decepţia unor foşti activişti ilegalişti faţă de transformarea utopiei comuniste într-un regim dictatorial şi ultra-naţionalist, vor fi jucat un rol important în organizarea fantasticului ”hold-up”. Intemeiat pe cunoaşterea unor fapte reale, ”Denunţătorul” lui Edgar Reichmann era însă o scriere de ficţiune. Pornind de la un punct de vedere asemănător şi cu un bogat material informativ, regizorul Alexandru Solomon a realizat anul trecut la Bucureşti un nou documentar, care urmează a fi transmis la diferite posturi de televiziune occidentale şi va putea fi văzut pe canalul ”Arte” în ianuarie 2005.