Redescoperirea Europei

Primul mandat al Preşedinţiei Obama a fost marcat de o retrogradare a Europei din poziţia de principal partener al Statelor Unite. De altfel, în urmă cu patru ani, la cel mai important forum informal transatlantic, desfăşurat în fiecare iarnă la München, vicepreşedintele Joe Biden plasa reorientarea relaţiei Washingtonului cu Moscova (aşa-numitul "reset") în prim plan. În intervalul scurs de atunci, Casa Albă a pus mare preţ pe "pivotul Asia", reorientându-şi diplomaţia şi politicile de securitate conform cu noul interes pentru derulările de dincolo de Pacific.

La conferinţa din acest weekend, Joe Biden a venit cu braţele oarecum deschise, garantând asistenţei - compusă, ca de obicei, din influenţi actori ai scenei politice globale şi din cei mai abili traducători ai limbajului diplomatic - că Statele Unite se înţeleg ca o putere deopotrivă atlantică şi pacifică. Dincolo de această plasare strategică, nimic nu este cimentat - pentru că însăşi evoluţiile din zona Asia-Pacific sunt încă impredictibile. Dimpotrivă, într-acolo trebuie calculat pe termen scurt şi cu maleabilitate la surprize. Altfel stau lucrurile în privinţa Europei: Europa, a punctat de data aceasta Joe Biden, este primul şi cel mai strâns aliat al SUA când se pune problema abordărilor globale; Europa, a completat vicepreşedintele, este pilonul pe care se sprijină orice angajament global al Americii. Astfel că Europa şi Statele Unite ar trebui să îşi gândească strategiile în privinţa Asiei într-un efort comun - nu în paralel şi, în nici un caz, nu la concurenţă.

Ar putea fi interpretată, desigur, ca o încercare a oaspetelui american de a capta bunăvoinţa gazdei europene. Dar nu e doar atât. Să nu uităm că americanii nu s-au sfiit să spună pe nume deficitelor europene, fără a ţine cont de posibilele sensibilităţi ale partenerului transatlantic. În plus, dată fiind referirea la un viitor acord de liber schimb, putem spune că Biden a scos la iveală o iniţiativă concretă despre care, e limpede, Washingtonul a discutat deja în culise cu partenerii de pe malul drept al Atlanticului.

Ce l-a determinat pe şeful Administraţiei de la Casa Albă să schimbe tonul? Exclus varianta unei pasiuni instantanee pentru spaţiul transatlantic. Mai degrabă contribuţia Europei la bunăstarea Statelor Unite să fi jucat un rol cheie în pirueta americană. Asia şi China sunt importante şi importanţa lor va creşte; dar Europa rămâne cel mai mare spaţiu economic conectat la piaţa americană iar aceasta s-a putut observa cel mai recent pe parcursul crizei europene a datoriilor, ale cărei efecte s-au simţit din plin dincolo de Ocean.

Să mulţumim, aşadar, crizei datoriilor pentru că a dat un nou imbold unei relaţii de amor intrată de ani buni în prăfuire. Referirea lui Joe Biden la importanţa relaţiei transatlantice şi la acordul de liber schimb transatlantic este mult mai mult decât o simplă curtoazie. Dar nu e suficient. Europa se poate bucura de întoarcerea amorului rătăcitor, fără a pierde prea mult timp până să apuce să se arate demnă de turnura anunţată de Joe Biden.