Referendumul din România, în presa germană
28 iulie 2012Acesta le-a transmis românilor şi maghiarilor care trăiesc în România "să ia decizii bune, de exemplu să nu ia nicio decizie". Orban a sugerat astfel boicotarea referendumului. DPA precizează că partidul lui Orban FIDESZ face parte din aceeaşi familie a popularilor europeni de care aparţine şi PDL-ul care-l susţine pe preşedintele român.
O analiză publicată de aceeaşi agenţie germană şi semnată de Kathrin Lauer se intitulează "Probă de foc pentru democraţia din România." Autoarea semnalează temerile privind posibila fraudare a referendumului şi observă că acesta are loc în plină perioadă de concedii şi pe fondul unei canicule care alungă oamenii din oraşe la mare sau la munte.
Editorialista DPA aminteşte de criticile aduse de Comisia Europeană guvernului de la Bucureşti pentru recentele evoluţii politice şi conchide că România trebuie să demonstreze că respectă principiile democraţiei şi ale statului de drept.
"Boicot în numele democraţiei?" se întreabă reporterii ARD pe pagina online a instituţiei, tagesschau.de. Se aminteşte în articol de ultimele proteste de la Bucureşti faţă de suspendarea preşedintelui Băsescu şi este redată şi declaraţia europarlamentarului PDL Monica Macovei, aflată printre protestatari: "Referendumul nu este în interesul ţării, ci o manevră a guvernului Ponta care face rău României. Nu vrem să legitimă această farsă cu voturile noastre. Dacă am susţine referendumul, înseamnă că am susţine ieşirea noastră din UE."