Reflexul birocratic

Ori de câte ori europenii, care, să nu uităm, nu sunt doar cetăţeni, ci şi alegători, se revoltă împotriva scumpirii carburanţilor, suplimentării taxelor sau alte măsuri impopulare, reacţia elitelor politice este cvasi-identică şi se materializează într-un impuls birocratic.

Se creează subit o nouă comisie, un nou oficiu, un nou birou ori un nou avocat al poporului. Toate aceste comisii, birouri şi oficii şi toţi aceşti avocaţi sunt apoi însărcinaţi să supravegheze chestiunea, să-i controleze pe împricinaţi, să amendeze specula şi, pe cât posibil, să contribuie la rezolvarea ei.

Nu altfel s-au petrecut lucrurile mai nou, în Germania, care se află înaintea importantelor alegeri regionale din Renania de Nord-Vestfalia. De soarta lor şi de rezultatele înregistrate în special de liberali şi creştin-democraţi depinde perpetuarea coaliţiei guvernamentale de centru-dreapta de la Berlin.

Acest executiv, între care ministrul economiei şi liderul liberal Philipp Rösler ştie bine că, pe nemţi, ca şi pe alţi europeni, îi scandalizează pe moment în special preţul exorbitant al petrolului şi al benzinei.

Pe de altă parte e notoriu în acest dosar că mare parte din preţul pe litru de carburant se datorează enormelor dări, impozite şi taxe percepute de stat şi de birocraţia sa. În Germania, la un preţ de un euro 60, pe litrul de benzină sau de motorină, aproximativ 90 de cenţi (cca. 60% din preţ) intră în buzunarele mari şi insaţiabile ale statului.

În mod semnificativ, autorităţile n-au reacţionat la scumpetea pe piaţa carburanţilor printr-o reducere a acestei fiscalităţi prohibitive, ci prin eternul reflex birocratic şi politicianist al creării unui nou oficiu, având misiunea de a monitoriza piaţa şi de a-i asigura transparenţa.

Noul oficiu urmează să fiinţeze la Bonn, pe lângă Autoritatea federală Anticartel. I s-a fixat sarcina de-a urmări în detaliu modalitatea în care marile concerne - sunt 5 dominante, pe piaţa germană - îşi stabilesc şi îşi scumpesc ori ieftinesc preţurile pe care le percep celor aproape 15.000 de benzinării germane.

În reacţie, concernele petroliere s-au arătat enervate rău de acest demers, afirmând, nu fără oarece temei, că statul ar fi pe cale să dea naştere unui nou "monstru birocratic", pe cât de "ineficient, pe atât de costisitor", dat fiind că preţul ridicat al benzinei s-ar datora scumpetei ţiţeiului (la burse).

Pe de altă parte, concernele cu pricina nu sunt nici pe departe uşi de biserică. E ştiut că giganţii petrolieri profită din plin de poziţia lor privilegiată, îşi protejează constant benzinăriile afiliate, vitregindu-le la fel de sistematic pe cele independente, ceea ce distorsionează competitivitatea, contribuind în mare măsură la scumpirea nejustificată a benzinei.

E clar însă totodată, că birocraţia costă la rândul ei prea mult, că punerea sub control a reflexelor politicianiste i-ar scuti pe contribuabilii europeni bani mulţi, şi că ţiţeiul e o resursă caducă şi pe cale de a se epuiza, motiv pentru care a devenit mult prea costisitoare.

Dacă la toate astea se adaugă faptul, semnificativ, că petrodolarii ajung mult prea frecvent în buzunarele unor tirani, autocraţi şi dictatori dintre cei mai sângeroşi, e cazul poate să trecem la achiziţionatul de maşini propulsate altfel decât pe bază de benzină şi de motorină.