Relaţia dintre competenţă şi suveranitate

Din punct de vedere tehnic, nu are nici o relevanţă, dar din punct de vedere politic e important. Cetăţenii ţării vor să ştie dacă guvernul lor este competent, dacă este capabil de unul singur să conceapă un plan de măsuri economice şi, mai ales, dacă are curajul moral să asume decizii dureroase şi să le pună în aplicare.

Discuţia este mai amplă, deoarece din 1997 şi pînă astăzi s-a vorbit în repetate rînduri despre incapacitatea guvernelor de a asuma suveranitatea. „Adevăratul guvern al ţării este FMI“, s-a spus adesea în trecut şi s-a spus şi zilele acestea. Şi bineînţeles că din această percepţie a decurs o mare suspiciune cu privire la valoarea soluţiilor adoptate.

S-au scris nenumărate comentarii potrivit cărora FMI nu ar fi făcut decît să sugrume economia prin măsuri de austeritate, care au provocat suferinţă socială şi au tăiat aripile creşterii economice. Socialiştii ar fi dorit un deficit mai mare pentru susţinerea programelor sociale, liberalii ar fi dorit şi ei un deficit mai mare pentru investiţii şi încurajarea consumului. Aşadar, mai toţi, frustraţi de faptul că opţiunile lor sînt contrazise, au perceput programele cu FMI ca pe o pierdere de suveranitate.

Desigur că ideea după care FMI ar fi adevărata autoritate de unde emană constrîngerea a fost în trecut încurajată discret şi de Guvernul de la Bucureşti, care prefera să îndrepte mînia publică către altcineva decît proprii miniştri. Dar a fost o armă cu două tăişuri. Pentru că, deşi miniştrii au fost întrucîtva cruţaţi, ei au fost, în schimb, acoperiţi de dispreţ.

E simptomatic că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a combătut la începtul anului trecut soluţia unui acord cu FMI, recurgînd mai ales la argumente din sfera morală a demnităţii şi mîndriei naţionale. Iar în luna martie a acestui an, cînd se propusese ca preşedintele FMI, Dominique Strauss-Kahn, să ţină un discurs în faţa Camerelor reunite, fostul premier a protestat considerînd că România e pusă în situaţia unei „ţări din lumea a treia“.

Dar şi preşedintele Traian Băsescu a părut preocupat de subiectul acesta al suveranităţii, chiar dacă răspunsul său a fost unul cu totul diferit. El a prezentat lucrurile în aşa fel încît să nu rămînă nici o umbră de îndoială că ideea impopulară a reducerilor de salarii şi pensiei îi aparţine în întregime: nici Fondului Monetar Internaţional şi nici măcar Guvernului care discuta de o săptămînă cu toată seriozitatea varianta creşterii impozitelor.

Pentru politica pe plan naţional ideea suveranităţii rămîne aşadar importantă. Dar nu s-a subliniat îndeajuns că această independenţă este legată strîns de competenţă, de curaj moral şi de spirit de sacrificiu. Un guvern trebuie să ştie mai întîi ce trebuie să facă, să aibă curajul de a pune în aplicare ceea ce ştie şi, nu în ultimul rînd, să nu stea cu frica de a pierde alegerile.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu