Relaţiile indo-pakistaneze, sub zodia prudentei apropieri

Să fie tocmai premierul naţionalist hindus Atal Bihari Vajpayee şi preşedintele-şef de armată Pervez Musharaf artizanii dezgheţului indo-pakistanez? Ar fi o veritabilă surpriză, fără îndoială, după o jumătate de veac de tensiuni şi stare de beligeranţă stîrnite de neînţelegerile privind statutul provinciei Kashmir. Cei doi lideri, cu viziuni diametral opuse asupra soluţiilor posibile în spinoasa problemă bilaterală şi care, în susţinerea acestor opţiuni, au recurs, în trecut, la ameninţări dintre cele mai riscante, au participat, la Islamabad, la summitul Asociaţiei de Cooperare Regională în Asia de Sud-Est (SAARC) - ocazie pe care au folosit-o pentru a purta discuţii tete-a-tete. O oră a durat discuţia între patru ochi purtată de premierul Indiei şi preşedintele Pakistanului. Aceasta, după ce vreme de cîteva zile, toată lumea prezentă, la Islamabad, la summitul SAARC, nu avea decît o singură problemă: or să-şi vorbească, oare, cei doi? E limpede, relaţiile indo-pakistaneze sunt departe de a fi simple. La New Delhi, de exemplu: guvernul indian s-a temut că Musharaf va exploata în scop propagandistic o posibilă întrevedere - ca pe un triumf diplomatic. În fapt, Vajpayee a fost cel care a respins orice contact direct cu liderul pakistanez, cît timp Islamabadul nu intervine cu fermitate împotriva rebelilor ce operează în zona indiană a Kashmirului. Pe de altă parte, însă, partidul de guvernămînt din India pare că şi-a propus să se lanseze în cursa parlamentară şi cu acest succes internaţional: dezgheţarea relaţiilor cu Pakistanul. În decembrie, naţionaliştii hindu au cîştigat alegeri regionale în mai multe state iar acum şi-au propus să devanseze alegerile legislative federale, din toamnă spre primăvară. În ciuda acestei conjuncturi, semnele schimbării au fost prezente pe tot parcursul reuniunii SAARC. India şi Pakistanul doresc, ambele, o creştere a cooperării regionale, în special a celei economice. Iar aceasta înseamnă şi combaterea terorismului şi îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului în Kashmir. Adică: mai multă flexibilitate în dezbaterea acestui subiect. Optimişti şi pesimişti există în ambele tabere. Încrederea reciprocă firav construită cu această ocazie nu este suficientă pentru dezvoltarea unor relaţii bilaterale solide. Şanse de consolidare există, însă. Pe de o parte, în ambele cazuri, conjunctura politică internă este favorabilă. Factorul economic şi comercial, apoi, este un al doilea argument. În fine, comunitatea internaţională ar putea fi, la rîndul ei, părtaşă la această turnură spectaculoasă a relaţiilor indo-pakistaneze. Pentru un guvern cum este cel condus de Vajpayee este mult mai simplu să încheie pace cu Pakistanul. În cazul în care oferta ar fi venit dinspre cealaltă jumătate a parlamentului, social-democrată, ar fi întîmpinat criticile dreptei naţionaliste. La fel stau lucrurile şi în cazul Pakistanului: un guvern civil care face avansuri Indiei riscă să fie înlăturat de puternica armată - or, tocmai asta s-a întîmplat, în 1999, cu premierul din epocă, Nawaz Sharif, debarcat de nimeni altul decît de Musharaf. La Islamabad există, însă, şi o influentă facţiune islamist. Liderul acestora, Maulana Fazlur Rehman, care a vizitat anul trecut India, a recurs, în mod neaşteptat, la un discurs surprinzător de temperat. Mai rămîn "jihazii" - singurii adversari ai unui compromis în cazul Kashmirului. Dar acestor rebeli, Musharaf le-a pus deja gînd rău. Nu doar sub presiunea comunităţii internaţionale ci şi pentru că însăşi viaţa generalului-preşedinte a fost de cîteva ori în pericol. În fine, după 11 septembrie 2001, Statele Unite sunt extrem de active în aceastăă zonă a Asiei. Iar aprovizionarea cu arme a rebelilor islamişti deranjează, la Washington, la fel de mult pe cît au deranjat ameninţările nucleare reciproce indo-pakistaneze. India, în mod evident, dar, de o vreme, şi Pakistanul traversează o epocă a creşterii economice, lăsîndu-se, ambele state, absorbite de curenţii globalizării. Economia Indiei a atins rate de creştere similare celor din China. Iar la Karachi, cotaţiile bursiere au un ritm ascendent mai pregnant decît oriunde altundeva în lume. Deschiderea pieţelor lumii nu poate ocoli Asia de Sud. Este unul din motivele pentru care, la Islamabad, s-au pus bazele unei regiuni a liberului schimb. Anul 2003 a fost unul al apropierilor prudente, în Asia de Sud. Anul 2004 a început cu semnale clare de accelerare a vitezei de apropiere.