Remanieri da, strategii ba

Cifrele pot fi desigur manevrate, dar atunci când utilizarea lor este comparativă, fie cu alte state europene fie cu anii precedenţi, marja de eroare este mică. Să o luăm aşadar metodic.

Să curgă mierea...

Guvernanţii tot repetă că România nu mai are bani în visterie. Dar nu explică cum de s-a ajuns aici. Cheltuielile din visteria ţării îndreptate către personalul bugetar au crescut foarte rapid din 2004 până în 2008, cu plus 150%. Comparând cu mediul privat, în care salariile au crescut în aceeaşi perioadă cu 100%, trebuie că ţara care şi-a permis o aşa generozitate a descoperit şi o mină de aur şi un zăcământ de petrol. Din visteria României, 33 de procente s-au dus pe salariile angajaţilor în sectorul public, fiind pe locul 9 în UE, în timp ce din bugetul Germaniei, ţara aflată pe ultimul loc, se duc doar 16,6% către salariile din sectorul public.

... şi laptele

Suntem în frunte şi la ponderea cheltuielilor din buget cu pensiile. Doar Grecia ne mai întrece. Guvernanţii ne-au tot spus că sistemul de pensii este aproape falimentar. Dar cum de s-a ajuns la asta? Dacă în 2001 erau zece mii de pensionări anticipate pe an, în 2010 numărul acestora a crescut de douăsprezece ori. Această tendinţă a început în 2002 şi s-a împământenit începând cu 2004. Din câte ştim România nu a trecut prin vreun război în ultimul deceniu, dar numărul pensionaţilor pe caz de invaliditate a crescut constant din 2001, invalizii fiind astăzi cu două sute de mii mai numeroşi. Un oraş întreg. În plus, pentru că alegerile băteau la uşă, un anumit guvern a dublat în doar doi ani (2006-2008) valoarea punctului de pensie. Probabil că tot mina de aur şi zăcământul de petrol sunt în spatele acestei dublări.

Stufărişul

Românii nu sunt întreprinzători, nu deschid afaceri, se plâng guvernanţii. Dar nicio şoaptă despre cauza unui astfel de comportament. Statistici ale Băncii Mondiale certifică că, în România, este din ce în ce mai greu să faci afaceri. În 2009, eram pe locul 45 la flexibilitatea mediului de afaceri, în 2010 am ajuns pe locul 55, cea mai importantă scădere fiind în birocraţie, unde am căzut de pe locul 92 pe 112 (din 183 de ţări). În ceea ce priveşte uşurinţa de a plăti taxele datorate statului, România e pe locul 149 (din 183 de ţări)! Mai bine decât noi stau bulgarii, ungurii, balticii şi mulţi alţii.

Comoara din curte

Dar mina de aur şi zăcământul de petrol chiar există în România, doar că politicienii, orbiţi de o îngustă rapacitate, nu sunt interesaţi să o remarce. Începând cu intrarea noastră în UE, statul român a profitat de banii europeni doar în 2008, atunci când a reuşit să atragă mai multe fonduri din bugetul Uniunii decât plăţile obligatorii către acesta. Pe total însă, după trei ani, România este în pierdere cu 455 milioane de euro, reuşind să absoarbă doar 10% din banii gratuiţi pe care Uniunea ni i-a oferit până în 2013. Doar o zecime.

Toate acestea sunt cifre care descriu felul în care statul român a fost guvernat în ultimul deceniu. Am cheltuit mai mult decât ne-am permis şi asta a adus un deficit economic fatal în vremuri de criză. Deocamdată acest decalaj a fost recuperat în principal pe seama mediului privat, în timp ce sectorul guvernamental şi-a mărit deficitul, continuând să cheltuie mai mult decât îşi permite. Comportament care a risipit şi puţinele resurse din care s-ar fi putut face investiţii publice care să stimuleze revenirea economică. În plus, motorul banilor europeni nu funcţionează.

Statul român este cel mai mare partener de afaceri de pe piaţa românească. Când el este în pragul falimentului, întreaga ţară este trasă în hău. Statul are nevoie acum de dureroasele tăieri bugetare, care rămân însă criminale fără o creştere a eficienţei alocării fondurilor publice şi o creştere a absorbţiei fondurilor europene. Dar deocamdată, în ciuda oricăror remanieri, nicio strategie bugetară multianuală nu şi-a făcut simţită prezenţa.

Autor: Vlad Mixich, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz