1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Renato Usatîi a fost reținut de SIS

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău24 octombrie 2015

Renato Usatîi a fost reținut pentru 72 de ore pentru ”violarea dreptului la secretul corespondenței” prin folosirea tehnicilor speciale.

https://p.dw.com/p/1Gtf6
Renato Usatîi
Imagine: DW/J. Semenova

Liderul PLDM, Vlad Filat, a fost transferat vineri din izolatorul CNA la penitenciar, după ce Curtea de Apel Chișinău a respins demersul avocaților de anulare a hotărârii prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În locul lui Vlad Filat, în izolatorul CNA a fost dus liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi (primar de Bălți), reținut vineri pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Renato Usatîi a fost reținut pentru 72 de ore pentru ”violarea dreptului la secretul corespondenței” prin folosirea tehnicilor speciale, după ce a făcut publice mai multe discuții telefonice ale liderului PLDM Vlad Filat cu controversatul om de afaceri Ilan Shor, principalul suspect în dosarul „jaful secolului”. Renato Usatîi a declarat atunci că deţine și alte interceptări telefonice cu Iurie Leancă (ex-premier), Valeriu Streleţ (actualul premier), Vlad Plahotniuc (despre care se spune că ar controla justiția și organele de forță din Moldova) şi cu alţi politicieni.

Consecința farselor telefonice?

Când a fost reținut, Usatîi se întorcea dintr-o călătorie la Moscova. La Aeroport acesta a fost întâmpinat de mascați ai Serviciului de Informații și Securitate care l-au escortat la Procuratura Generală pentru audieri. Procurorii au anunţat că Usatîi a refuzat să facă declaraţii.

Oamenii legii i-au percheziționat casa lui Renato Usatîi (în prezența acestuia) și sediul partidului, dar nu au găsit dispozitive de interceptare a discuţiilor telefonice. Angajaţii structurilor de forţă, păziţi de forţele speciale ale Serviciului Informaţii şi Securitate, au ridicat de la oficiul "Partidului Nostru", toate computerele, CD-urile, suporturile electronice și mai multe documente. „Este un dezmăţ în stil moldovenesc”, a declarat Renato Usatîi.

Săptămâna aceasta pe internet au apărut două farse telefonice cu implicarea președintelui Nicolae Timofti și a ministrului de Interne, Oleg Balan. Șeful statului a fost păcălit de un umorist rus care, în discuția telefonică avută cu Nicolae Timofti, s-a dat drept Mihail Saakașvili (actorul s-a oferit să-l aresteze la Odesa pe Renato Usatîi). În cel de-al doilea caz, actorul rus s-a prezentat drept „omologul ucrainean” (Arsen Avakov) al ministrului moldovean de Interne Oleg Balan (în timpul discuției a fost deconspirat un plan de achiziție din Ucraina a fumigenelor de către MAI de la Chișinău). Farsele au fost postate pe internet, de la Moscova, tot de către Renato Usatîi. Totuși, acesta susține că nu el este inițiatorul farsei cu Nicolae Timofti și Oleg Balan. El a spus că scenariul i-a fost propus de comedianții ruși, precizând că i-a plăcut ideea și a acceptat-o: „Mi-au scris pe Facebook niște băieți care mi-au dat link-uri - că au mai multe înregistrări de felul acesta, cu consulul SUA în Ucraina, cu mai multe vedete, functionari publici și mi-au spus că au văzut ce se întâmplă legat de numele meu în Moldova și mi-au zis că iată, au o înscenare care ar putea să ia foc. Vă dați seama că eu m-am bucurat de așa propunere, îmi era și mie interesant cum o să reacționeze președintele și ministrul de Interne", a explicat primarul de Bălți.

În opinia politologului Alexandru Solcan, prin reţinerea lui Usatîi autorităţile moldovene încearcă să împiedice scurgerea de informaţii: „Nu văd prea mare eveniment în reţinerea lui Renato Usatîi. Probabil, autorităţile vor să identifice un canal de scurgere a informaţiei”, a spus politologul.

Timofti s-a consultat cu Plahotniuc?

Sâmbătă, 24 octombrie, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai „Partidului Nostru” au protestat în fața sediului Centrului Naţional Anticorupţie (unde a fost audiat Renato Usatîi). Aceștia au cerut demisia preşedintelui Nicolae Timofti pe care îl suspectează că ar sta „în spatele unor persecuţii politice, realizate prin intermediul organelor de drept”. Potrivit postului de televiziune „JurnalTV”, Nicolae Timofti ar fi avut vineri seara o întrevedere de aproximativ 20 de minute cu oligarhul și controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc (momentan, acesta nu mai deține nici o funcție în stat). Solicitat să confirme informația, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Vlad Ţurcanu, a declarat că el nu comentează decât întrevederile oficiale şi că nu e de competenţa lui să le comenteze pe cele private.

Presupusa întrevedere dintre şeful statului şi oligarhul Vlad Plahotniuc a avut loc în contextul în care de decizia preşedintelui Nicolae Timofti depinde acum soarta directorului CNA Viorel Chetraru. Pe masa șefului statului se află demersul premierului care a cerut eliberarea din funcţie a lui Chetraru, dar şi o modificare legislativă votată în regim de urgenţă în Parlament, la iniţiativa Partidului Democrat, cu votul PD-PCRM-PSRM privind trecerea CNA-ului din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului (încă neintrată în vigoare), astfel încât doar deputaţii să-l mai poată demite pe şeful acestei instituţii, suspectat că s-ar subordona finanțatorului PD, Vlad Plahotniuc.