1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Repliere sau retragere?

Rodica Binder /Christian Vogg22 septembrie 2004

O veste surprinzătoare: Siria şi-a anunţat intenţia de a-şi reduce efectivul militarilor staţionaţi în Liban. Operaţiunea de repliere a celor 18 mii de militari sirieni aflaţi în ţara cedrilor a început deja, la sud de Beirut.

https://p.dw.com/p/B1cG
Imagine din Beirut, capitala Libanului
Imagine din Beirut, capitala LibanuluiImagine: AP

Deşi evenimentul are loc la circa două săptămîni după ce o rezoluţie a consiliului de securitate ONU recomanda acest pas, Beirutul şi Damascul neagă orice corelaţie cu invocatul document. Martori oculari au confirmat deja marţi începutul operaţiunii de retragere a militarilor sirieni din poziţiile deţinute la sud de Beirut ceea ce nu echivalează încă cu părăsirea de facto a teritoriului libanez. Dar conform planurilor de repliere şi retragere comunicate de un ofiţer superior ar urma ca şi contingentele siriene din centrul şi nordul Libanului să se regrupeze cel puţin pînă la frontiera cu Siria, poziţiile eliberate urmînd să fie ocupate de forţele militare libaneze. Cercuri oficiale din Beirut dau de înţeles că retragerea trupelor siriene prietene constituie o măsură normală, în deplin acord cu tratatul de la Taif încheiat in urmă cu 15 ani. Documentul stipulează prezenţa trupelor siriene în Liban fără a preciza data retragerii acestora .Tratatul a cimentat poziţia Damascului în ţara vecină şi cert este că pînă în ziua de azi Siria are un cuvînt greu de spus în politica Libanului. Replierea trupelor siriene chiar dacă este consecinţa unor presiuni internaţionale, nu atrage după sine , potrivit opiniei observatorilor politici, o diminuare a imixtiunii Damascului în treburile Beirutului.

In mai Washingotnul a adoptat sancţiuni împotriva Siriei, la începutul lunii septembrie prin rezoluţia 1559 Consiliul de securitate a condamnat amestecul Siriei în Liban iar cu prilejul unei recente vizite a împuternicitului ONU pentru Orientul Apropiat la Damasc, poziţia Washingtonului a fost reiterată şi însoţită de avertismente . Siria a fost luată în vizor de Statele Unite deja cu prilejul războiului din Irak iar Washingtonul a acuzat Damascul că nu a împiedicat infiltrarea extermiştilor islamici în ţara vecină. Pe de-asupra Siria este acuzată şi de faptul de a încuraja organizaţiile extremiste palestiniene. Nici contactele bune pe care regimul Assad le întreţine cu organizaţia Hisbollah în Liban nu sunt văzute cu ochi buni.

O retragere completă a armatei siriene din Liban este imaginabilă doar în cazul în care Israelul se va retrage din toate ţinuturile arabe ocupate s-a comunicat azi la Beirut. Nu este exclus ca termenii în care este formulată această ipoteză să fie alţii peste nu multă vreme.