1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reporteri Fără Frontiere - ultima speranţă pentru sute de jurnalişti

19 februarie 2010

În 2009, 159 de jurnalişti au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara, pentru că libertatea de exprimare şi chiar viaţa le erau puse în pericol. Pentru mulţi, ultima speranţă a fost organizaţia Reporteri Fără Frontiere.

https://p.dw.com/p/M5z8
Jean-Francois Julliard, secretar general al organizaţiei Reporteri Fără FrontiereImagine: AP

La 20 iulie 2009, jurnalistul iranian Ehsan Maleki a fost arestat, dupa ce a fotografiat o demonstratie in Teheran. Politia l-a eliberat a doua zi, in conditiile in care Maleki s-a prezentat autoritatilor ca fiind inginer, reusind sa-si ascunda in prealabil camera foto si legitimatia de presa.

Totusi, actul de identitate i-a fost retinut, iar serviciile secrete iraniene au continuat sa-l urmareasca si sa-i perchezitioneze locuinta. Prin diversi intermediari, Maleki a contactat organizatia Reporteri Fara Frontiere, care l-a ajutat sa obtina o viza pentru Franta, in noiembrie 2009.

In situatii critice asemanatoare s-au aflat, anul trecut, cel putin 159 de jurnalisti, la nivel mondial: reprezentanti ai mass-media, care sunt nevoiti sa profeseze sub regimuri politice represive, persoane a caror libertate de exprimare sau chiar individuala - ca in cazul lui Ehsan Maleki - este puternic amenintata.

"Salvăm vieţi"

Organizatia Reporteri Fara Frontiere a inaugurat la Berlin un nou sediu, cu sprijinul financiar al fundatiei germane Roland Berger. Echipa din capitala Germaniei se va concentra pe cazurile din Europa de Est si din fostele state sovietice.

"Acordam ajutor direct acestor jurnalisti", a declarat la Berlin Jean-François Julliard, secretarul general al organizatiei Reporteri Fara Frontiere. "Ii ajutam sa obtina vize, pentru a-si parasi tara, le oferim ajutor financiar pentru a-si cumpara bilete de avion, dar ajutam si familiile acestora cu bani, in cazul in care jurnalistii au fost arestati, sau ucisi. Nu ar fi o exagerare sa spunem ca salvam vieti", a adaugat Julliard.

Apel către Uniunea Europeană

Implicarea organizatiei in salvarea acestor vieti este limitata însă de politica europeana restrictiva de acordare a vizelor. Reporteri Fara Frontiere a facut un apel la Berlin in acest sens catre toate guvernele statelor membre ale Uniunii Europene:

"Nu reusim sa convingem guvernele europene sa le ofere vize jurnalistilor din Iran, de pilda", spune Julliard. "Guvernul francez este, in momentul de fata, singurul care colaboreaza cu noi. Franta a acordat rezidenta unui numar de 20 de jurnalisti iranieni, insa nu putem sa ajutam mai multe persoane, pentru ca avem dificultati in a le oferi locuinte in Paris sau in alte orase. Am incercat sa contactam alte guverne europene, cerandu-le vize pentru aceste persoane, insa pana acum nu am primit nici un raspuns."

Mafia bulgară atacă jurnaliştii de investigaţie

In ceea ce priveste amenintarile la adresa jurnalistilor din sud-estul Europei, reprezentantii organizatiei au declarat la Berlin ca situatia este foarte grava in Bulgaria.

"In Bulgaria, poti fi atacat daca faci investigatii pe marginea unor afaceri necurate ale gruparilor mafiote", a declarat Jean-François Julliard pentru Deutsche Welle.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Ovidiu Suciu