Restituirea proprietăţilor şi compromisuri istorice

Pachetul propus de guvern aduce modificări la Legea 10, legea 18 şi alte acte normative referitoare la minorităţi naţionale şi culte religioase. Dacă legile acestea aflate în vigoare păreau să dea cîştig de cauză celor deposedaţi în regimul comunist, în practică ele au blocat retrocedările. Timp de patru ani guvernul Năstase a reuşit să blocheze complet procesul de restituire, favorizînd vinderea sau concesionarea proprietăţilor. Legea 10 de exemplu prevede tot felul de avize consultative de la diverse foruri, care făceau cel mai adesea imposibilă închiderea unui dosar. Funcţionarii interpretau legea după bunul plac şi nu exista nici o modalitate prin care să fie sancţionaţi. De fapt autorităţile publice implicate în mecanismul legal al restituirii proprietăţilor au funcţionat între 2000 şi 2004, împotriva legilor, cu acordul politic al partidului aflat la guvernare.

Guvernul actual şi-a propus în consecinţă să prevadă legea cu sancţiuni clare împotriva funcţionarilor care nu respectă termenele sau care îşi îngăduie interpretări abuzive. Mai mult decît atît, legea a fost curăţată de toate avizele inutile şi au fost enumerate toate actele normative care au făcut posibilă preluarea unui imobil, în aşa fel încît nici un funcţionar să nu mai pretindă că un decret de naţionalizare este bun şi inatacabil doar pentru că legea nu face trimitere explicită la el.

O altă noutate este înfiinţarea fondului Proprietatea, care aduce mai multă echitate în privinţa despăgubirilor. Conform Legii 10 foştii proprietari primeau acţiuni la diverse societăţi, dar în ordinea sosirii lor, aşa încît primii luau totul şi ultimii nimic. Acum devin cu toţii acţionari nu la diverse societăţi, ci la un fond de investiţii, existînd o egalitate cel puţin în punctul de plecare. De aici însă au apărut imediat cele mai serioase contestaţii. Foştii proprietari au remarcat că sînt trasnformaţi fără voie în jucători la bursă şi că sînt obligaţi să intre într-o competiţie pe care nu şi-o doresc. Cei care vor avea informaţii de un anume gen, cei care se pricep la tranzacţii vor fi cîştigătorii acestui joc, iar ceilalţi vor fi categoric perdanţi. În realitate foştii proprietari nu vor fi despăgubiţi de stat, ci vor primi şansa de a fi despăgubiţi, o şansă pe care unii o vor valorifica, iar alţii nu. La această competiţie silită se adaugă inconvenientul că la orice tranzacţie proprietarii vor plăti comisioane consistente societăţilor de brokeraj. Valoarea iniţială a aşa numitelor despăgubiri este şi ea prilej de discuţie, întrucît ea este stabilită pe baza unui normator al Ministerului de Finanţe, actualizat periodic, dar care nu are cum să atingă cote de piaţă.

Guvernul liberal a înţeles că nu are bani să ofere despăgubiri la valoarea pieţei şi atunci a început să vorbească despre despăgubiri juste. Sigur că principiul de bază rămîne cel al restituirii în natură, dar şi aici guvernul a admis tacit un compromis cu moştenitorii comunismului şi cu cei care au deţinut puterea în ultimii ani. Este un compromis mai larg care priveşte mai multe aspecte ale politicii actuale şi care constă în păstrarea status quo-ului. În cazul de faţă cei care au apucat să-şi cumpere casele sau vilele şi terenurile din zonele rezidenţiale vor rămîne proprietari legitimi. Iată aşadar un pachet de legi menit să închidă subiectul odată pentru totdeauna, dar care conţine în el un compromis dureros.