Retrogradarea Franţei şi politicile agenţiilor de rating

O dată în plus, numeroşi ziarişti şi politicieni s-au angajat în critici masive la adresa agenţiilor de rating americane, cărora li se reproşează că ar face o politică anti-europeană. Cât de justificate sunt aceste învinuiri precum şi varii alte acuze grele formulate la adresa lor?

Deşi Germania nu e direct vizată de decizia de retrogradare a unor state din zona euro, între care Franţa, adoptată la 13 ianuarie de Standard and Poor's, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a ţinut să-şi implice glasul în corul protestelor europene.

Potrivit lui, S&P ar fi „evaluat greşit eforturile depuse în Europa în vederea creării unei uniuni fiscale” - eforturi susţinute nu în ultimul rând de francezi. Schäuble a cerut în context „reducerea influenţei agenţiilor de rating”, influenţă care, în opinia demnitarului german e, nu în ultimul rând, „politică”.

„Am suspiciunea”, a mai spus el, „că agenţiile încearcă să atragă atenţia publică asupra lor, să se impună una faţă de alta”. În plus, agenţiile n-ar fi mereu de aceeaşi părere, una dintre ele afirmând cu doar câteva zile înainta adoptării, de către S&P a deciziei privind Parisul, că Franţa nu e în pericol să fie retrogradată în acest an.

Concomitent, demnitarul german, unul dintre cei mai vechi şi mai experimentaţi miniştri din executivul berlinez, a admis că „ne străduim realmente să reducem influenţa agenţiilor de rating”.

Agenţii, cărora chiar politicienii, inclusiv şi mai ales cei europeni, le-au conferit o putere ieşită din comun, obligând prin lege băncile şi societăţile de asigurare să opereze în conformitate cu verdictele lor.

În fine, Schäuble a menţionat, odată în plus, greşelile comise de aceleaşi agenţii înaintea crizei din 2008, când instituţiile de rating au eşuat pe toată linia în evaluarea unor produse financiare cotate cu note maxime, deşi au contribuit la declanşarea catastrofei.

Afirmaţiile ministrului german nu sunt lipsite de o doză de adevăr. Nu e fals că agenţiilor li s-a acordat o mare putere, ale cărei efecte sunt, nu în ultimul rând politice. Corespunde adevărului şi faptul că agenţiile de rating au clacat jalnic, în 2008.

Dar de aici şi până la a le reproşa, conspiraţionist, o politică „antieuropeană şi anti-euro”, aflată „în slujba intereselor anglo-saxone”, cum se exprimă unii ziarişti de la Berlin şi Paris, ar trebui să fie o cale ca de la o galaxie la alta.

Deplasata furie la adresa agenţiilor, ce răzbate din criticile multor comentatori europeni, aminteşte de epoci pre-iluministe, pre-raţionaliste, de mult apuse, din preistoria continentului, ca şi de mânia iraţională căreia îi cade victimă „pianistul”, mesagerul unei realităţi incomode.

Realitatea e că, în mare, agenţiile de rating îşi îndeplinesc destul de bine, de aproximativ un secol şi jumătate, misiunea de a fi instituţii de analiză şi evaluare independente de orice influenţă politică, aflate în slujba intereselor investitorilor de pretutindeni. Care, în mod cert, au nevoie de analize de bonitate adecvate spre a fi în măsură să decidă judicios în ce întreprindere ori ţară merită sau nu să-şi plaseze banii.

Această constatare nu anulează totuşi, câtuşi de puţin, legitimitatea întrebărilor cu privire la justeţea deciziei S&P. În replică, oficialii S&P au dreptate să atragă atenţia că decizia dată publicităţii la 13 ianuarie nu e decât rezultatul unei analize a situaţiei multor economii europene, între care şi cea franceză, care diferă esenţial de cea a politicienilor.

În vreme ce politicienii europeni insistă să considere criza în Europa a fi, preponderent, una bugetară, şi adoptă măsuri în consecinţă, neglijând impulsurile necesare creşterii economice, analiştii agenţiilor de rating ştiu ceea ce ar putea fi la îndemâna oricărui observator atent şi obiectiv.

Şi anume, că în cauză nu sunt atât datoriile suverane, cât lipsa de competitivitate din ce în ce mai gravă a unor actori economici europeni, plasaţi în dificultate de concurenţi net mai eficienţi, precum cei din China comunistă.

Pe scurt, criza şi retrogradările vor continua dacă nu se vor adopta în Europa demersuri eficiente de sporire substanţială a competitivităţii economice globale a statelor din zona euro.

În context, crearea unei agenţii de rating europene, aflate la cheremul Bruxelles-ului, ar fi dacă nu inutilă, de-a dreptul pernicioasă, pentru că o astfel de instituţie, lipsită de o independenţă veritabilă, n-ar face decât să-şi mimeze obiectivitatea.

La rândul lor, teoriile conspiraţioniste şi condamnarea fără drept de apel a prezumtivei „răutăţi antieuropene” a agenţiilor anglo-saxone nu vor ajuta decât la vânzarea fiţuicilor şi site-urilor care le pun în circulaţie, nu şi la rezolvarea crizei actuale.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident