1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Retrospectiva anului cultural german 2010

23 decembrie 2010

Care au fost principalele evenimente culturale care au marcat anul 2010?

https://p.dw.com/p/QiMH

Nu putem insa sa nu numim, la loc de frunte, titlul de Capitala Culturala Europeana, pe care orasul german Essen si Bazinul Ruhr l-au impartit anul acesta cu Istanbul si Pecs. Asa cum nu putem trece cu vederea nici tragedia cu care s-a soldat unul din mega evenimentele capitalei culturale Ruhr 2010, Loveparade: 21 de morti si peste 500 de raniti.

Succesul proiectului Ruhr 2010

Deutschland Kultur Ruhr 2010 Fritz Pleitgen
Fritz Pleitgen, presedintele Ruhr 2010Imagine: DW

"Anul 2010 a aratat ca prin cultura se poate obtine foarte mult pentru regiunea Bazinului Ruhr. Pentru "metropola Ruhr" acest an a fost unul foarte important. Esential a fost sprijinul substantial oferit de populatie. Pentru oamenii din regiune, Capitala Culturala Europeana a devenit o prioritate. Ei au demonstrat ca sunt interesati de cultura. Ca va fi un asemenea succes nu s-a banuit cu un an in urma."

Fritz Pleitgen, presedintele Ruhr 2010, face, asadar, un bilant pozitiv al principalului eveniment cultural german al anului, care a atras un public de peste 10 milioane de persoane. Au avut loc peste 5500 de manifestari dintre cele mai diverse, teatrale, muzicale, insotite de expozitii de arta. Un loc central in cadrul programului l-a avut compozitorul Hans Werner Henze, caruia i-au fost dedicate mai mult de 200 de concerte, reprezentatii de opera si balet.

Petrecere pe autostrada

NO FLASH Still-Leben Ruhr 2010
Pe autostrada A 40 masinilor le-au luat locul bicicleteleImagine: AP

Un alt proiect care s-a bucurat de mare succes a fost cel intitulat "Stilleben".El a constat in inchiderea, pe o distanta de 60 de km, a autostrazii A40, care leaga orasele Duisburg si Dortmund. O duminica intreaga zgomotul masinilor a amutit, iar soseaua a fost animata doar de numerosii vizitatori, peste trei milioane, majoritatea biciclisti, care au participat la aceasta cea mai mare petrecere "rutieră" din lume. Vremea frumoasa a contribuit si ea la copleşitorul succes al evenimentului.

"Mi se pare extraordinar, n-as fi crezut, sincera sa fiu", spune plina de incantare una dintre participantele la aceasta actiune inedita si adauga: "Ma gandeam ca vor sosi, poate, cinci oameni, dar nu atatia. Atmosfera e minunata, cei care au venit sunt foarte prietenosi si deschisi. E incredibil cati au venit cu bicicleta. Daca se mai organizeaza vreodata asa ceva, voi lua din nou parte. E intr-adevar nemaipomenit."

Fara cele 2500 de persoane care s-au oferit sa sprijine proiectele Capitalei Culturale Ruhr 2010 din 53 de orase, activităţile nu s-ar fi putut bucura de un asemenea succes. Rolul culturii este acela de a integra, indiferent de varsta, religie, patura sociala sau nationalitate. Multe dintre evenimentele Ruhr 2010 s-au desfasurat sub semnul multiculturalitatii.

"Cultura inseamna pentru mine cum traiesc si muncesc oamenii. Cultura nu inseamna doar arta. " – e de parere co-presedintele Ruhr 2010, Oliver Scheytt.

Tragedia de la Duisburg

Loveparade Duisburg 2010 Massenpanik
Tragedia de la DuisburgImagine: AP

Dupa marea petrecere de pe autostrada A 40 a urmat un alt eveniment, care a atras la Duisburg peste un milion de oameni. Un eveniment, care a avut insa, un final tragic. Ceea ce se dorea a fi cea mai mare petrecere techno din lume, Loveparade, s-a soldat cu 21 de morti si mai mult de 500 de raniti. Pentru a se putea ajunge la locul unde urma sa se desfasoare Loveparade trebuiau parcursi aprox. 20 de metri printr-un tunel. Participanţii, sositi intr-un numar mult mai mare decat era prevazut, s-au inghesuit sa intre in acest tunel şi, cuprinşi de panică, cei aflaţi în dreptul unei scări de evacuare, au început să se strivească, să se calce în picioare.

"Din pacate nu pot da ceasul inapoi. Am asistat la o tragedie incredibila. E greu sa gasim cuvinte pentru durerea si suferinta victimelor si ale celor apropiati lor."

Asa vorbeste primarul general al orasului Duisburg, Adolf Sauerland, despre dramaticele clipe in care multi iubitori ai muzicii techno si-au gasit moartea in acea zi de iulie. Rudele si prietenii victimelor nu afla mangaiere in astfel de declaratii. Sauerland a fost confruntat cu acuzatii grave.Cetăţenii, presa, i-auc erut sa-si dea demisia acuzîndu-l ca nu au fost adoptate masuri adecvate de securitate. Desi apelurile au luat amploare, primarul din Duisburg a ramas ferm pe pozitie, refuzand sa se retraga din functie. Pana la urma, nimeni nu a vrut sa-si asume raspunderea pentru cele petrecute – nici primarul, nici organizatorii, nici politia.

Fara insa a se sta mult pe ganduri sa fost luată decizia de a nu se mai organiza un astfel de eveniment. Aceasta « in semn de respect pentru victime », dupa cum a explicat cu prilejul unei conferinte de presa organizatorul Loveparade, Rainer Schaller.

Importante premii internationale

Flash-Galerie Urlaub in Deutschland Ruhr.2010
Cu focuri de artificii a demarat, in ianuarie 2010, programul Ruhr 2010Imagine: AP

Tragicul incident din 24 iulie 2010 nu poate fi, fara indoiala, dat uitarii. Totusi, daca vorbim de anul cultural 2010 din Germania, nu putem sa trecem cu vederea si unele evenimente imbucuratoare. De pilda, Oscarul pentru cel mai bun rol secundar cu care a fost distins actorul germano-austriac, Christoph Waltz. Acesta a interpretat un rol stralucit in pelicula lui Quentin Tarantino "Inglorious Basterds".

Se mai cuvine amintit si succesul repurtat de regizorul austriac Michael Haneke pentru filmul "Das weisse Band": Palmierul de Aur la Cannes, un Golden Globe si numeroase alte distinctii la cea de-a 60-a editie a Premiilor Filmului German .

Tot la cea de-a 60-a editie a ajuns in acest an si Berlinala. Nu mai putin de 300.000 de bilete s-au vandut in acele zile de februarie pentru peliculele prezentate in cadrul Festivalului International al Filmului. Care de care mai interesanta, sublinia si directorul Berlinalei, Dieter Kosslick.

In opinia sa, unul dintre highlighturi e, fara indoiala, filmul "Metropolis", prezentat, la 83 de ani de la realizare, in premiera mondiala in intreaga sa lungime.

Drepturile de autor in era internetului

Asta se intampla in februarie. In martie, toate privirile erau indreptate spre Leipzig, unde avea loc targul de carte. Acolo, tanara scriitoare de 17 ani, Helene Hegemann, a stirnit un val de admiratie prin romanul ei cu titlul "Axolotl-Roadkill", un val de admiratie care s-a preschimbat peste noapte într-un torent de atacuri dure. Aceasta dupa ce s-a descoperit ca o buna parte din romanul care se bucurase de remarcabilul success, nu-i apartinea autoarei ci fusese furat din internet. Cazul a declansat o dezbatere aprinsa pe tema dreptului de autor in era internetului.

Sfarsitul unei era la Bayreuth si pierderea unui artist carismatic

Festspielhaus auf dem Gruenen Huegel in Bayreuth
Teatrul de pe Colina VerdeImagine: AP

La sfarsitul unei ere am asistat la Bayreuth. Pe 21 martie s-a stins din viata, la varsta de 90 de ani, ultimul nepot al compozitorului Richard Wagner, care a condus, pana in 2008, celebrul festival de pe Colina Verde. Conducerea se afla de atunci in mainile celor doua fiice ale răposatului patriarh: Katharina Wagner si Eva Wagner-Pasquier.

Cu mare tristete a fost primita si stirea mortii regizorului de teatru, opera si film, Christoph Schlingensief, la varsta de doar 49 de ani. Cel care a marcat viata culturala germana in ultimele decenii, ca niciun alt artist, a mai apucat inca sa puna bazele unui proiect cultural inedit in Burkina Faso: "Satul cu opera din Africa". Este vorba de un centru cultural cu o sală de operă, şcoli, clase de film şi muzică, spaţii pentru repetiţii, ateliere, birouri, locuinţe, cabinet medical, stadion de fotbal, pentru copii si tineri intre 6 si 17 ani.

Succes neasteptat la Eurovziune

No-Flash Lena Meyer-Landrut
Lena Meyer-Landrut la OsloImagine: AP

Si in domeniul muzicii pop, Germnaia a repurtat un succes in 2010. Lena Meyer-Landrut a castigat cea de-a 55-a editie a Eurovision Song Contest, desfasurata la Oslo cu melodia „Satellite". E a doua victorie germana din istoria Euroviziunii dupa trofeul cucerit, cu 28 de ani in urma, de Nicole pentru piesa „Ein bisschen Frieden".

Autor: Günther Birkenstock/ Medana Weident
Redactor: Rodica Binder