Reuniunea de la Bagdad a Adunarii Nationale irakiene

În pofida recrudescenţei luptelor din oraşul sfânt şiit Nadjaf, ieri a avut loc la Bagdad prima reuniune a noii Adunări Naţionale irakiene: un nou pas pe calea democratizării ţării. Lucrările au debutat în condiţii de maximă securitate, în aşa numita "zonă verde" a capitalei. Delegaţii urmează să aleagă Consiliul Naţional, care până la primele alegeri libere prevăzute pentru finele lunii ianuarie, urmează să exercite prerogativele unui parlament provizoriu.

Împotriva reuniunii au protestat ieri îndeosebi delegaţii şiiţi, care au cerut încetarea imediată a asedierii oraşului Nadjaf, unde trupe americane şi irakiene se confruntă cu adepţii liderului radical şiit Moktada el Sadr. Guvernul provizoriu al lui Iyad Alawi i-a asigurat pe delegaţii şiiţi că nu va avea loc un atac frontal împotriva miliţiilor lui el Sadr.

Lăsând la o parte faptul că asemenea proteste sub Saddam Hussein erau de neconceput şi deci lipsite de orice şansă, aceşti delegaţi au procedat - fără să-şi dea seama - exact cum trebuie. Ca membri ai parlamentului provizoriu, ei urmează să controleze şi să acorde consultaţii guvernului. Ori tocmai alegerea unui atare organism este principala sarcină a Adunării Naţionale: peste 1100 de reprezentanţi ai tuturor categoriilor de populaţie, urmează să aleagă 100 de parlamentari, care în lunile următoare vor controla guvernul şi vor pregăti primele alegeri libere.

Acesta este un rezultat parţial al planului negociat de emisarul special al ONU, Lakhdar Brahimi cu reprezentanţii diferitelor grupări de populaţie. Brahimi a procedat ca în Afganistan, unde marea adunare a clanurilor, Loya Djirga, a pregătit baza procesului de democratizare. Iniţial primul administrator american, generalul Jay Garner, intenţiona să procedeze similar, dar nu a mai avut timp: Washingtonul l-a înlocuit cu administratorul civil Paul Bremer.

După ce la finele lunii iunie acesta a transmis oficial suveranitatea unui guvern provizoriu irakian, reuniunea Adunării Naţionale prevăzută pentru începutul lunii august a fost amânată din cauza relativei insecurităţi din ţară. În prezent insecuritatea este şi mai pronunţată, iar viitorul şi mai incert, dar nici premierul Alawi, nici americanii nu şi-au putut permite să amâne din nou conferinţa.

Ceea ce ar fi fost o capitulare parţială în faţa lui el Sadr, care respinge cu fermitate preconizatul proces de democratizare, cu participarea sa, propusă de guvern. Confruntarea militară cu aşa numita "armată Mahdi" riscă să antreneze într-un conflict armat largi pături ale populaţiei, care până în prezent au stat de-o parte. Înainte de toate sudul şiit, care îl sprijină pe el Sadr mai puţin din simpatie şi mai mult de teamă pentru soarta locurilor sfinte de la Nadjaf. O solidarizare absurdă, întrucât nu trupele americane şi irakiene le pun în primejdie, ci miliţiile lui el Sadr, care abuzează de ele ca loc de refugiu şi iau conştient în calcul avarierea lor.

După decenii de dictatură, mulţi irakieni au evident dificultăţi să facă deosebire între cauze şi efecte. Ei vor trebui să înveţe că nici un guvern nu poate tolera ca grupuri înarmate să-i pună autoritatea sub semnul întrebării. Nici un guvern provizoriu şi cu atât mai puţin un guvern liber ales. În cazul în care Adunarea Naţională va alege un parlament provizoriu, acesta va trebui să acţioneze neîntârziat în numele aceluiaşi principiu.