Revocarea Consiliului NATO-Rusia

Principalul ei motiv rezidă în scutul antirachetă promovat de americani în interiorul NATO.

Întrucât nu se întrevede o soluţie de compromis care să-i satisfacă pe ruşi iar scutul ar urma să-şi demonstreze, fie şi doar parţial, capacitatea de acţiune încă din luna mai, nou-vechiul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, se dă supărat şi nu vrea să-l ajute pe Obama în campania lui electorală.

Putin a revocat summitul programat să aibă loc în mai, în cadrul aşa-numitului Consiliu NATO - Rusia.

În fapt, în chestiune nu sunt doar diferenţe formale, ci şi divergenţe substanţiale. Unele din aceste divergenţe par de nerezolvat.

Deşi vestul a reliefat în repetate rânduri că scutul e menit să înlăture riscuri emanând de la state imprevizibile precum Iranul fundamentalist-islamic, Moscova consideră poziţionarea acestor rachete anti-rachetă drept o periclitare a securităţii ruseşti.

În reacţie, Kremlinul a anunţat poziţionarea de rachete proprii cu rază medie de acţiune în enclava occidentală a Rusiei, Kaliningrad. Ideea este că replica cea mai eficientă la un scut antirachetă ar fi întărirea propriului potenţial balistic ofensiv.

În consecinţă, Moscova proiectează să investească masiv, în anii ce vin, în producţia în serie a rachetelor şi în varii sisteme de rachete pentru a-şi reface paritatea cu americanii.

Se poate afirma că scutul antirachetă otrăveşte în prezent relaţiile dintre Occident şi Rusia aproape la fel cum a făcut-o în anii 90 extinderea spre est a alianţei nordatlantice. Moscova se preface a nu auzi repetatele asigurări ale secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că scutul nu e îndreptat împotriva Rusiei ci împotriva ameninţărilor din Orientul Mijlociu. Kremlinul vrea garanţii juridice. NATO relevă că asigurările de natură politică trebuie să fie suficiente.

Revocarea summitului NATO-Rusia nu e decât un act dintr-o serie întreagă alcătuind o gâlceavă care ignoră realităţile economice şi politice. Un scut comun, ruso-occidental, ar putea fi mai ieftin şi ar putea constitui şi un câştig mutual în materie de securitate.

Iranul continuă să lucreze la înarmarea sa nucleară. În Afganistan se anunţă un vid de securitate după retragerea trupelor occidentale. Toate acestea afectează şi Rusia, nu doar vestul. Iar NATO nu-şi va putea aduce contribuţia la stabilizarea Afganistanului fără posibilitatea tranzitării teritoriului rusesc.

Interesele strategice comune transformă discordia generată de scut într-o ceartă absurdă. Germania a încercat să medieze. Ar mai fi destul timp să se creeze un scut antirachetă comun. O stabilă securitate europeană implică includerea Rusiei şi ţărilor din Caucaz şi Asia Centrală în arhitectura militară transatlantică.

NATO şi Rusia au pierdut timp preţios cu zâzania iscată de scut. La 20 de ani de la finele războiului rece se poate constata că s-a produs o reşută în vechiul model de gândire maniheistic, care vede în celălalt un duşman. Acest tip de gândire nu ameliorează securitatea în Europa.