1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Revoluţia cartofilor prăjiţi

17 februarie 2011

Belgia marchează astăzi un record trist: cea mai lungă criză guvernamentală din întreaga lume. Studenţii lansează un apel la o "revoluţie a cartofilor prăjiţi".

https://p.dw.com/p/R1n6
Imagine: BilderBox

Ţara în care convieţuiesc instituţiile Uniunii Europene şi ale NATO, dar care e şi patria cartofilor prăjiţi, înregistrează astăzi (17 februarie) cea mai lungă criză guvernamentală de pe întreg mapamondul. O criză care o depăşeşte pe cea din Irak, unde kurzii, şiiţi şi suniţii au căzut de acord asupra unui guvern după 249 de zile de confruntări. Belgia, în schimb, supravieţuieşte din 13 iunie 2010, fără un executiv viabil. Criza este expresia vechilor înfruntări dintre flamanzi şi valonii francofoni şi nu are şanse de a fi soluţionată prea curând.

Tunisienii şi egiptenii au ieşit în stradă pentru a-i înlătura pe conducători. Belgienii procedează exact invers. "Ne dorim, în sfârşit, un guvern", anunţă studenţii care au ieşit pe străzi. Astăzi (17 februarie) Belgia reuşeşte performanţa de a detrona Irakul din topul celor mai lungi crize guvernamentale.

"De 249 de zile nu avem guvern. În 249 de zile nu s-a ajuns la nici o înţelegere între partidele care doresc să formeze un cabinet. Ai senzaţia că totul se învârte în cerc şi nimic nu avansează."

Striptease pentru un nou guvern

Striptease in Helvetia
Imagine: AP

Michael Verbauhede este unul dintre studenţii organizatori ai demonstraţiilor.

"Revoluţia cartofilor prăjiţi" - aceasta este deviza. Simbolul culinar naţional ar putea deveni un simbol al unităţii, pentru că ţara este divizată între flamanzi şi francofoni, ceea ce alimentează şi actuala criză guvernamentală.

"Nu suntem de acord. Mesajul este: nu naţionalismului. Nu divizării ţării!".

În oraşul universitar Leuven se vor împărţi cartofi prăjiţi. Iar în Gent este planificat un spectacol de striptease în masă: 249 de demonstranţi goi, câte unul pentru fiecare zi fără guvern.

Politicienii nu se grăbesc. Calculele lor sunt diferite: după 249 de zile, irakienii au căzut de acord asupra unui guvern, dar au mai trecut săptămâni bune până când echipa a fost confirmată în parlament. Pentru a forma un guvern, fără a depăşi actualul record mondial, şi bazându-se pe acest tip de calcul, belgienii ar mai avea la dispoziţie încă 40 de zile.

Autori: Andreas Reuter / Alina Kühnel
Redactor: Robert Schwartz