Revoluţie în PSD

A fost destul ca procesul electoral să fie liberalizat pentru ca vechea gardă comunistă să fie înlăturată. Ion Iliescu iese din viaţa politică mai degrabă decît ne-am fi aşteptat şi asta graţie nu unei legi a lustraţiei sau a unor investigaţii judiciare, ci graţie votului propriului partid.

Congresul care se încheie de fapt astăzi, deşi partea cea mai importantă s-a consumat deja, a fost prima reuniune liberă, emancipată de corsetul combinaţiilor oculte şi a presiunilor subterane. Un candidat merituos la funcţia de preşedinte executiv, Sorin Oprescu, îi îndemna de altfel de la tribuna Congresului pe delegaţi să nu mai accepte „să fie sclavi pe plantaţia cuiva”.

În mod ironic, azi noapte, la PSD, am asistat la o conspiraţie a eliberării. În vreme ce cuplul Năstase-Iliescu stăteau la prezidiu, izolaţi de masa partidului, pe culoare sau prin subsoluri se desfăşura o efervescentă campanie de persuasiune pentru detronarea lui Ion Iliescu.

Mircea Geoană a lucrat, în mod surprinzător pentru un om fără experienţă politică, după cum îl caracteriza depreciativ Ion Iliescu, ca un politician rutinat. El şi-a cîştigat aderenţi după o muncă asiduă şi, de altfel nici nu şi-a depus candidatura pînă cînd nu a strîns în jurul său un număr credibil de susţinători fermi.

Campania pentru votul secret, desfăşurată anterior de partizanii schimbării, a avut o esenţială funcţie psihologică. Votul ca atare, sub aspect tehnic, a fost defectuos întrucît graba şi dorinţa de a vota au depăşit posibilităţile de organizare, dar delegaţii au cîştigat în schimb psihologia unor oameni care se pot exprima mai liber decît niciodată. Aşadar votul secret a fost într-adevăr o revoluţie, una care a marcat o schimbare istorică în viaţa Partidului Social-Democrat succesor al PCR prin intermediul Frontului Salvării nationale, al FDSN şi apoi al PDSR.

Mai multe presiuni politice conjugate au contribuit la această schimbare de mentalitate în primul rînd. Iminenţa integrării europene, mesajele socialiştilor europeni ca cel al lui Luis Ayala care l-a omis pe Ion Iliescu cu vădită intenţie şi nu în ultimul rînd atmosfera publică din România care condamnă tot mai puternic reflexele de tip comunist ale acestui partid.

Mircea Geoană a cîştigat aproape de două ori mai multe voturi decît Ion Iliescu, fapt care denotă nu doar simpatia sau încrederea de care se bucură fostul ministru de externe, dar şi respingerea soluţiei Iliescu. Votul a fost negativ se pare într-o bună măsură, Geoană fiind singurul candidat credibil care ajunsese într-o relaţie antagonică cu Ion Iliescu.

Entuziasmul acesta al eliberării de trecut ar putea să fie urmat de perioade mai dificile. Formula de conducere este complicată şi e departe de a fi cea mai fericită. Nici Mircea Geoană nu se va simţi confortabil cu un Năstase preşedinte executiv, un soi de adjunct al său, nici Năstase nu înghite victoria lui Geoană. De fapt victoria acestuia este şi înfrîngerea lui Adrian Năstase nu doar a lui Ion Iliescu şi o veritabilă schimbare a PSD ar pretinde, logic, înlăturarea lui Adrian Năstase, care a condus partidul la perfecţiune în materie de corupţie. Dar probabil că vom asista pe termen scurt la alianţe doi contra unu în acest triunghi complicat.

În formula actuală, care implică un subtil blocaj, cu Mircea Geoană flancat de un preşedinte executiv, Adrian Năstase şi un secretar general, Miron Mitrea, este greu totuşi de crezut că partidul îşi va dobîndi energia de care are nevoie pentru a înfrunta alegerile viitoare.