Revoluţia luminilor şi adumbrirea minţilor

E important ca românii să nu-şi uite propriile erori şi neajunsuri. Vor trebui să-şi osândească, de pildă, lehamitea politică, din pricina căreia nu s-au prezentat la urne, dând curs manipulării feseniste, menite să şteargă impresia că „PSD ciuma roşie e”, potrivit căreia „toate partidele aceeaşi mizerie”, pasămite, ar fi. Aceeaşi foarte eficientă şi, ca atare, foarte pernicioasă manipulare a determinat strada să se autoamputeze, rămânând doar o mişcare civică, relativ incapabilă să obţină schimbări, în loc să se politizeze, spre a găsi calea de a-şi adjudeca satisfacerea unui număr maxim de revendicări. 

Vor trebui, în plus, să nu mai piardă vreodată din vedere riscurile propriei voracităţi. Din cauza ei au optat pentru promisiunile de mărire de venituri dând câştig de cauză unor formaţiuni doldora de mari corupţi şi extremişti, în loc să ştampileze candidaţii mai puţin obraznici ai partidelor cu penali mai puţini şi mai puţin aroganţi. În fine, vor trebui să încerce să-şi memoreze şi prietenii şi duşmanii care s-au manifestat în ceasurile grele ale României ultimelor două luni.

Între ei se numără cei care, ca primăriţa PSDistă Gabriela Firea, în loc să-şi cheltuiască energia pentru un viitor mai bun, îi intimidează şi îi prigonesc cu false învinuiri şi ameninţări de amendă pe părinţii bucureşteni care le dau un exemplu de civism copiilor lor, educându-i în spiritul valorilor democraţiei, ori de câte ori cetăţenii ţării ies la proteste paşnice cu cei mici alături sau pe umerii lor.

Atenţie încă şi mai mare merită lideri mai importanţii şi faptele ori declaraţiile lor. De pildă manevrele Moscovei, care le ţine pumnii guvernanţilor PSD-ALDE. Ori liderii partidelor importante, aflate la guvernare la vest de frontierele româneşti.  Aceşti oameni ar trebui să fie nu doar dregători inteligenţi şi competenţi, ci şi moral ireproşabili, un exemplu pentru concetăţenii pe care-i conduc şi pentru partidele socialiste, social-democrate şi liberale în fruntea cărora se află. Or, unii dintre ei s-au dovedit rău alăturea cu drumul.

La loc de frunte pe lista rătăciţilor se situează social-democraţii germani şi austrieci, în frunte cu actualul cancelar al Austriei, Christian Kern, cu noul şef al SPD, Martin Schulz, candidatul stângii la funcţia de cancelar german, precum şi cu Serghei Stanişev, şeful socialiştilor europeni. Împreună cu colegii lor din Italia, Suedia, Cehia, Slovacia şi Irlanda i-au transmis înainte de alegeri un video cu un mesaj de susţinere prietenului lor Liviu (aceluiaşi căruia, ca „Liarking”, manifestaţiile românilor i-au pus în vedere că: „we don't beliviu”). Cu umor involuntar, Schulz îi ridica în slăvi infractorului Dragnea între altele presupusele sale însuşiri nepreţuite (între care, textual, „incomparabila plusvaloare a  experienţei sale guvernamenetale”).

În reacţie, nişte jurnalişti de la televiziunea publică germană WDR şi-au probat sagacitatea, punându-i recent lui Schulz întrebări cheie. Oare de ce l-a „sprijinit el cu atâta aplomb, ca preşedinte al Parlamentului European, pe un lider PSD condamnat, ca Liviu Dragnea, pentru fraudă electorală? Pe un ins care, neavând nici cea mai vagă legătură cu social-democraţia, a stârnit sute de mii de oameni să iasă în stradă în semn de protest pentru intenţia sa de a se autoamnistia?”

Felicitările nu mai puţin jenante, pentru victoria în alegeri, adresate lui Dragnea de către vechiul şef al SPD, actualul ministru de externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, au fost cotate, ce-i drept, de unii, ca  fiind „protocolare” şi, prin urmare, ca prea puţin importante. Or, lucrurile nu stau neapărat aşa. Guvernanţii din statele UE au datoria de a fi informaţi. Măcar evoluţia statelor europene ar trebui să-i intereseze. E de datoria lor să ştie că PSD, al cărui preşedinte de onoare a stăpânul mineriadelor, Ion Iliescu (ori aliatul ALDE, care a avut până recent un vicepreşedinte calomniind manifestanţi pentru democraţie ca "nazişti") nu sunt partide social-democrate sau liberale decât după nume. Căci, nu mai puţin populiste, xenofobe şi antieuropene decât alte partide asemenea din vest, practică escrocheria în materie de etichete, lipind ştampila "socialistă" sau "liberală" pe grupări de mari penali. 

Sigur, există şi între social-democraţii germani demnitari şi informaţi şi responsabili. Un deputat important al SPD din Bundestag a admis neoficial, într-o întâlnire cu jurnalişti, că „PSD-ul s-a autodescalificat şi, ca atare, nu poate fi calificat ca partid social-democrat”.  Un veritabil prieten al românilor s-a dovedit şi social-democratul german Michael Roth, ministru de stat pentru afaceri europene în MAE german, care a reliefat, într-un interviu acordat cotidianului Die Welt, că „integrarea României în UE n-a fost o greseală..., că e îmbucurător că mulţi români protestează curajos şi cer guvernului să combată corupţia cu hotarâre, apărând, astfel, valorile europene: democraţia, statul de dept independenţa justiţiei.”  Dar sunt, adesea, mici şi puţini.

În ce-i priveşte pe cei mari, dacă, dintr-o inadevertenţă le-au comis-o totuşi, aceşti lideri au datoria de a-şi îndrepta erorile şi gafele, regretându-le public, cu voce tare. Cu una  mai tare decât nefericitul glas cu care au ales să-l susţină pe delincventul şef al PSD. Nefericit pentru că, spre eterna lor ruşine, s-au văzut în revanşă scuipaţi între ochi, atunci când guvernul girat de infractor s-a repezit, la doar câteva săptămâni de la accesul său la putere, să-i dezavueze, oferindu-şi sieşi, precum şi hoţului de voturi care-i trage sforile, un decret cu dedicaţie legalizând furtul. Altfel, sunt intolerabile neghiobia, poltroneria şi subterfugiile liderilor ALDE şi socialiştilor europeni care vituperează în contra unor populişti precum cei de la AfD, dar tolerează extremism etichetat ca socialism ori liberalism.