1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rezultate bizare la alegerile parlamentare din Moldova

29 noiembrie 2010

Situaţie post-electorală bizară în Republica Moldova! Cele două exit-poll-uri efectuate ieri la alegerile parlamentare anticipate au fost contrazise în această dimineaţă de numărarea parţială a voturilor.

https://p.dw.com/p/QKhu
Imagine: PA/dpa

Alegerile parlamentare anticipate, desfăşurate ieri în Republica Moldova, nu au schimbat cu mult configuraţia Parlamentui de la Chişinău, atâta doar că Alianţa Moldova Noastră, care a făcut până acum parte din coaliţia de guvernare, a rămas în afara Legislativului. Conform rezultatelor anunţate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numararea a 92,4% din buletinele de vot, Partidul Comuniştilor a obţinut – 41,1%, Partidul Liberal-Democrat - 28,2%, Partidul Democrat - 13,1% iar Partidul Liberal - 8,9%. Pragul de accedere în Parlament este de 4%. Aşa cum arată acum tabloul electoral, aceasta înseamnă că partidele de orientare democratică vor ocupa în noul parlament 57 de fotolii de deputat din totalul de 101, iar comuniştii 44. Prezenta la urne la alegerile de ieri a fost de 59,1%. Peste hotarele Republicii Moldova au votat peste 50 de mii de moldoveni, ceea ce reprezintă o cifră record. Numai în România au votat 10.000 de oameni.

Rezultatele preliminare oficiale afişate de CEC diferă substanţial de rezultatele a două sondaje exist-poll realizate de două companii sociologice care evidenţiau o victorie comună detaşată a PLDM, PD şi PL în raport cu comuniştii. Dacă după numărarea tuturor buletinelor de vot raportul de forţe va rămâne cel anunţat de CEC, criza politică va continua, pentru că cele trei partide necomuniste care au intrat în Parlament nu vor putea alege singure, fără sprijinul comuniştilor, şeful statului. Pentru aceasta sunt necesare 61 de voturi ale deputaţilor.

Criza politică ar putea fi depăşită dacă s-ar identifica un candidat la funcţia de şef al statului pentru care ar vota şi comuniştii. Prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase, a declarat aseară, însă, într-o dezbatere televizată, că formarea, în viitorul Parlament, a unei coaliţiii largi, împreună cu formaţiunea comuniştilor, nu este posibilă. „Mesajul lui Che Guevara, idolul comuniştilor, nu poate trece în unul european. Nu cred că PCRM este capabil să renunţe la mesajul său arogant şi intolerant ca să putem ajunge la un numitor în formarea unei coaliţii largi”, a spus Tănase. De aceeaşi părere este şi vicepreşedintele PL, Vlad Lupan. Potrivit lui, „PCRM a utilizat în această campanie doar minciuna. Este inadmisibilă o soluţie de coaliţie cu un partid care a utilizat minciuna”, a afirmat Lupan. Ieri, după ieşirea de la vot, liderul PD, Marian Lupu, a apreciat că nu exclude varianta unei guvernări largi, pentru a depăşi criza politică.

O altă cale de depăşire a crizei politice, fără comunişti, ar putea fi o reformă amplă a Constituţiei. Mai bine zis, schimbarea actualei Legi Fundamentale, inclusiv a articolului care se referă la alegerea şefului statului în Parlament.

Autor: Vitalie Călugăreanu (Chişinău)
Redactor: Cristian Ştefănescu