Rolul istoric al regelui Mihai

Astfel s-a susţinut, între altele, cu mult tam-tam, că regele Mihai ar fi avut „legături cu legionarii”. Trimiţându-se la vizita lui la Iaşi din toamna anului 1940, când şi-ar fi făcut o poză în cămaşă verde, s-a sugerat că ar fi existat chipurile o relaţie sinistră între Garda de Fier înfiinţată, spre nenorocul României, de Corneliu Codreanu şi şeful nominal al statului (cel real fiind, după cum ar trebui să se ştie, Ion Antonescu).

S-a deplasat regele Mihai la Iaşi cu entuziasm şi din proprie iniţiativă? Greu de crezut. Extrem de tânăr pe-atunci, regele şi mama sa nu făceau decât ceea ce li se spunea, într-o fază în care Holocaustul românesc încă nu avusese loc. Şeful plenipotenţiar al statului era Ion Antonescu. Lui şi guvernului li se supunea şi junele rege. A devenit el membru al mişcării legionare? Defel. A susţinut el vreodată atunci, anterior, sau în exil, poziţii fasciste, aşa cum au făcut-o intelectuali de marcă, de felul lui Nae Ionescu sau Mircea Eliade ? Nici pomeneală.

Nu e un secret scopul acestei evidenţieri, vădit răuvoitoare, care ignoră că, prin voinţa dictatorului momentului, Ion Antonescu şi a liderului legionar Horia Sima, succesorul lui Codreanu, România era, pe atunci, oficial, un stat naţional-legionar.

La fel de clar este şi obiectivul manipulatoarelor evocări ale raporturilor dintre regele Mihai pe de o parte şi Stalin, comuniştii, abdicarea silită şi ziua de 23 august pe de alta.

Deşi adevărul istoric e destul de bine stabilit, cei 60 de ani de comunism şi de postcomunism îşi spun în continuare cuvântul. Neştiinţa istorică este, în continuare, enormă în România, iar peisajul spiritual lăsat în urmă, în acest domeniu, de deceniile de propagandă, e selenar.

E, bunăoară, la mintea cocoşului, că regele a salvat România de la o soartă mult mai grea decât a avut-o până la urmă, procedând, în ciuda tinereţii sale, împreună cu Iuliu Maniu, cu partidele democratice şi comuniştii, la temerarul act de la 23 august 1944.

Dar pe acest teren al trecutului istoric, mulţi cred că se poate minţi în voie, fiindcă prea puţini cunosc realităţile într-un mod ferm şi au certitudini întemeiate pe documente şi pe un studiu aprofundat.

Prin urmare, în opinia unora care încearcă, politic, să tragă spuza pe turta lor, nu trebuie să se aştepte ca regele să moară înainte de a-l folosi ca instrument de intoxicare a opiniei publice. Pe rege l-au detestat şi continuă să-l deteste mulţi. Legionarii, adepţii dictaturii antonesciene, comuniştii şi naţional-comuniştii au, cu toţii, varii motive să-l urască din răsputeri.

Dar minciunile lor vinovate n-ar trebui să mai aibă vreo vlagă într-o ţară în care, la 90 de ani de la naşterea regelui, ar trebui să se ştie în manieră consensuală că Mihai I-ul, chiar dacă nu e astăzi mai presus de critici, a fost totuşi o personalitate benefică în istoria neamului românesc.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder