Rolul presei în moţiunea de cenzură

Presa, în marea ei parte, a jucat un rol greşit în ultimile săptămîni. Preocupată exclusiv de soarta ei comercială, presa a îmbrăţişat masiv cauza „populară“, a adoptat tonul compasiunii şi solidarităţii, tratînd Guvernul ca pe un duşman radical. Nu au existat în această opţiune presupoziţii teoretice menite să justifice o atare condamnare ireductibilă, ci pur şi simplu un calcul de audienţă şi popularitate.

Lăsînd la o parte presa patronată de oameni politici şi care a adoptat, fireşte, agenda de moment a Opoziţiei, celelalte platforme mediatice au ales spontan să măgulească publicul larg şi să-i obţină cu orice preţ simpatia. Nici nu a fost nevoie de vreun calcul, ci pur simplu de un bun instinct al succesului, dublat de un oportunism pe măsură.

Am putut vedea ziarişti ezitanţi, care au început prin a vorbi raţional despre planul de austeritate şi care, încetul cu încetul, sesizînd încotro bate vîntul, au devenit tot mai ambigui şi mai preocupaţi să-şi demonstreze capacitatea de compasiune.

Tonul eminamente sentimental a copleşit relatările şi articolele nu doar la publicaţiile comerciale, ci şi în platforme publice, care şi-au abandonat de multă vreme misiunea lor esenţială, căutînd să se adapteze la mentalitatea de marketing.

Potrivit acestui mod de gîndire, dacă nu confirmi aşteptările publicului, dacă nu îi măguleşti sensibilităţile, dacă nu stîrneşti aplauze şi adeziuni spontane, rişti să fi scos de pe piaţă.

Se ştie însă că nu tot ceea ce frecventează publicul larg este bun. E în afară de orice dubiu cazul pornografiei sau, în alt plan, al fraudei fiscale. Presa, chiar dacă trăieşte din vînzări nu ar trebui să abdice de la rigorile profesiei. Dar aceste exigenţe devin şi mai acute cînd este vorba de suporturi publice, care au ca ţel tocmai un grad mai înalt de autonomie faţă de piaţă.

Dacă o televiziune care trăieşte din publicitate este împinsă la tot soiul de concesii populiste de chiar sursa sa de venituri, un post public ar trebui să-şi păstreze intactă şi netemătoare independenţa de judecată.

Aşa se face că viaţa publică românească a fost privată, într-un moment esenţial al devenirii sale, de suportul vital al unor dezbateri bine informate şi inteligente.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, remarca recent cu maximă îngrijorare că dezbaterea economică a devenit extrem de trivială şi avertiza asupra riscurilor politice care decurg de aici. O societate dezinformată şi care îşi face o imagine greşită despre propria ei situaţie economică se află într-o mare primejdie. Economiştii, cerea Isărescu, ar trebui să fie mai vizibili şi mai combativi, dar nu ei sînt de vină, ci, în realitate presa înfometată de rating şi indiferentă faţă de adevăr.

În elanul ei antiguvernamental, presa a adoptat chiar şi fără să ştie punctul de vedere unilateral al opoziţiei politice.

Dar Opoziţia are un rol şi presa un altul. Nici măcar opozanţii inteligenţi nu apreciază populismul acerebrat al unor comentarii de presă, întrucît ei înşişi simt nevoia unui arbitru imparţial şi inteligent.

Tocmai de aceea teoria democratică vorbeşte despre independenţa presei (inclusiv faţă de publicul ei) ca să asigure mereu în societate un punct de vedere mai detaşat, mai obiectiv, mai puţin tulburat de emoţiile evenimentelor, adică o conştiinţă plasată în afara luptei politice.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident