România, în faţa proiectului federalizării europene

După discursul de ieri al preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, nu am înregistrat nicio reacţie românească. Subiectul unui unificări politice a UE pare să-i găsească pe români nepregătiţi. Ştim cu mai multă certitudine că singurul partizan declarat al transfomării treptate a UE într-un stat federal este preşedintele Traian Băsescu. El s-a pronunţat, în treacăt, în favoarea unor „State Unite al Europei”, dar fie pentru că nu dorea, fie pentru că nu a găsit interlocutori receptivi nu a mai dezvoltat subiectul.

Este şi asta o tactică: lansezi o temă de dezbatere şi o laşi apoi să evolueze singură. Atâta doar că această temă nu şi-a găsit nici partizani şi nici adversari. De aceea, preşedintele, care a iniţiat discuţia, a rămas dator cu clarificări. Ce înţelege mai exact prin Statele Unite ale Europei şi mai ales cum ar funcţiona România într-o asemenea construcţie statală? Preşedintele a susţinut de asemenea că România ar trebui să adere cât mai curând la moneda comună (2015), dar a evitat să vorbească despre riscurile unui asemenea efort.

Preşedintele Train Băsescu a început să fie privit cu teamă ca omul care aplică politici suprinzătoare, pe care le explică post-factum, aşa cum s-a petrecut cu tăierea salariilor în 2010. Nu este exclus ca insistenţa sa neargumentată (sau argumentată impropriu) pentru un parlament monocameral să vizeze, de fapt, integrarea României într-o federaţie politică europeană. Cert este însă că preşedintele a anticipat o dezbatere care abia de aici înainte prinde contur.

În cadrul discursului său de miercuri privind starea UE, preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a avertizat că „răspunsurile din trecut” nu mai pot fi oferite „unor întrebări din ziua de astăzi” şi a prezentat apoi planul său privitor la unificarea politică: "Uniunea Europeană, a spus el, trebuie să evolueze către o veritabilă uniune politică şi să modifice tratatele sale fondatoare pentru a deveni o federaţie de state naţionale." Preşedintele CE a anunţat că va prezenta un plan detaliat al acestor reforme înaintea alegerilor europene din 2014.

Subiectul nu este nou, dar detaliile şi implicaţiile sale rămân necunoscute. În linii mari, se ştie că principalul promotor al unei Uniuni politice mai strânse este Germania, care doreşte garanţii puternice privind controlul asupra administrării bugetelor naţionale. Germania ca principal contributor la Mecanismul European de Stabilitate doreşte impulsionarea unui proiect menit să evite derapajele care au pus grav în pericol sănătatea monedei comune. Cu toate acestea, proiectul suferă de lipsă de transparenţă. Se simte de aceea nevoia unor dezbateri mai ample la nivel naţional, care să limpezească detaliile şi implicaţiile unui asemenea proiect.

Diogo Feio, un deputat european (din Portugalia) prezent la dezbaterile de miercuri, a spus că propunerile lui Barroso sunt bune şi realiste şi că nu ar mai trebui decât ca ele să fie explicate cetăţenilor. Dacă nu este o neglijenţă de exprimare, atunci este cu siguranţă o eroare. Proiectul politic al federalizării europene ar trebui explicat, desigur, dar mai mult decât atât, el ar trebui să fie plebiscitat. Nu e destul „să explici”, este nevoie totodată să câştigi susţinerea cetăţenilor în favoarea unui asemenea proiect.

De fapt, nu ar fi riguros necesară organizarea unor referendumuri, dacă în prealabil partidele politice ar prelua iniţiativa dezbaterii subiectului şi l-ar transforma, aşa cum se cuvine, în subiect de politică internă. De exemplu, preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, a respins categoric ideea lui Barroso, declarând că Uniunea Europeană ar trebui să se îndrepte într-o direcţie contrară.

După modelul Vaclav Klaus, ar fi bine ca şi actorii politici din România să-şi expună cu limpezime punctul de vedere, ceea ce desigur că nu este întotdeuana uşor.