„România şi Bulgaria se străduiesc foarte mult, deoarece le încurajăm şi le acordăm tot sprijinul politic şi financiar” – Olli Rehn

În interviewul acordat cotidianului austriac Wiener Zeitung, Comisarul european pentru extindere a adăugat însă de asemenea, că Bruxelles-ul „va trebui să recomande amânarea aderării celor două ţări cu un an, dacă una din ele, sau amândouă nu întrunesc condiţiile stabilite în tratatul de aderare. Comisia trebuie să poată fi sigură, în mod special în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi statul de drept, că cele două ţări vor dispune de standardele europene. În acest sens trebuie întreprinse măsuri structurale, dar şi apeluri politice clare în direcţia combaterii corupţiei la nivel înalt şi a criminalităţii organizate”.

În alt interview apărut astăzi în ziarul Frankenpost, Olli Rehn specifică, de asemenea, faptul că în cadrul vizitelor sale la Bucureşti şi la Sofia a prezentat guvernelor respective liste de sarcini urgente, iar ambele executive au declarat că vor pregăti planurile de acţiune corespunzătoare în interval de o săptămână. La întrebarea, de ce UE nu instalează câini de pază pe lângă autorităţile celor două ţări candidate, pentru a veghea asupra bunului mers al pregătirilor de aderare, Olli Rehn a răspuns: „Trebuie să putem avea încredere în administraţiile respective. Dacă am interveni direct în ministerele justiţiei, ţările şi-ar pierde suveranitatea”.

În acelaşi timp, ziarul moscovit Gaseta comentează ceea ce cconsideră a fi intenţia României de a se alătura organizaţiei GUAM, citând un expert al centrului rus pentru tehnologii politice, care vede în iniţiativa de la Bucureşti un pas în plus de distanţare faţă de Rusia: „Aderarea la Organizaţia pentru democraţie şi dezvoltare economică (GUAM) a României, membră NATO şi viitoare membră a UE, nu poate însemna decât un lucru: Distanţarea celor patru state”, în speţă a Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului şi Republicii Moldova, „de Rusia. România va prelua rolul de mediator între Occident şi statele post-sovietice”, scrie Gaseta.

Din actualitatea germană semnalăm două evenimente importante ale Bisericii Catolice, care, prin coincidenţa datei, devin strâns legate unul de altul: vizita Papei Benedict al XVI-lea la Auschwitz şi Congresul Catolicilor de la Saarbrücken.

Cotidianul regional Badische Neueste Nachrichten scrie: „Pe Papă îl aşteaptă o sarcină grea în cadrul vizitei sale la Auschwitz, adăugată pe agenda sa la propriile sale insistenţe. În nici o altă ţară, el nu este perceput în asemenea măsură ca fiind german, ca în Polonia, deoarece aici stăruie în mod special amintirile atrocităţilor naziste. Astfel, fiecare gest al lui Joseph Ratzinger va căpăta, la Auschwitz, o triplă încărcătură simbolică: aceea a reconcilierii dintre creştini şi evrei, dintre evrei şi germani, dar şi dintre germani şi polonezi”.

Şi Kieler Nachrichten se întreabă, în acest context: ”Cine ar putea aminti mai credibil de crimele naziste decât un Papă german la Auschwitz?”

Alte teme importante din actualitatea politică germană sunt controversele în jurul serviciului german de informaţii, şi Congresul asociaţiei germane a sindicatelor.

Cotidianul berlinez Die Welt scrie, pe marginea isteriei declanşate de implicarea unor ziarişti în activităţile serviciilor secrete germane: „Guvernul federal a tras concluziile esenţiale din această afacere: regulamentul de lucru va fi înăsprit, serviciilor secrete nu li se va mai permite să-i folosească pe jurnalişti ca surse de informaţii, sau să-i spioneze, iar cine s-a făcut vinovat de abuz, va da socoteală. În nici un caz lucrurile nu au voie, însă, să evolueze astfel încât serviciul de informaţii să nu-şi mai poată desfăşura activitatea, şi anume de a culege informaţii, de a coopera cu alte servicii secrete şi de a elimina scurgerile de informaţii din propriile rânduri. (...) Instituirea unei noi comisii de anchetă, ar fi metoda greşită”, afirmă ziarul Die Welt.

Despre reuniunea sindicatelor, Frankfurter Allgemeine Zeitung publică un articol critic: „Acolo, unde sindicatelor le stă în putere să intervină întru ameliorarea condiţiilor de muncă ale salariaţilor, de pildă prin programe de şcolarizare, adaptarea condiţiilor de lucru la diversele categorii de vârstă şi combaterea costisitoarelor pensionări înainte de termen, reprezentanţii muncitorilor refuză să-şi asume responsabilităţi. (...) Sindicatele nu au nici voinţa de a se confrunta cu problemele existente, nici curajul şi nici puterea de a căuta noi soluţii. În loc să se transforme ele însele, ele preferă să deplângă modele timpului...”