România şi mentalitatea comunistă a frontierei

Intrările şi ieşirile din ţară pe şosea au rămas în multe locuri la nivelul epocii comuniste. Apropierea frontierei se simte pur şi simplu în aerul de stranie părăsire şi în paragina generalizată. E ca un loc pe unde nu trece nimeni sau, în orice caz, pe unde nu ar trebui să treacă. E clar că în subconştientul românilor frontiera a rămas ca în epoca lui Ceauşescu un loc damnat, un spaţiu de interdicţie, încărcat de pericole. Administratorii drumurilor nu reuşesc, probabil, să depăşească vechiul tabu şi, cu toate că există atîtea îndemnuri publice legate de dezvoltarea turismului şi comerţului, ei „uită“ psihanalitic aceste locuri, abandonîndu-le unei paragini greu explicabile.

Cine se îndreaptă, de exemplu, venind de la Bucureşti spre podul de la Giurgiu-Ruse, după ce părăseşte o şosea realmente bună, cu două benzi pe fiecare sens, intră subit într-o fundătură plină de gropi care pare să nu ducă nicăieri. Impresia se păstrează pe întreaga porţiune, iar cînd intri pe pod remarci acelaşi straniu abandon: Drumul desfundat, becurile sparte pe stîlpii de iluminat şi globurile, care au mai rămas la locul lor, pline de praf. Dar de la mijlocul podului, deasupra Dunării, exact acolo unde începe partea bulgară, drumul devine, dintr-o dată, mai bun, cu asfalt proaspăt, iar firma care asigură iluminatul curăţă fiecare glob în parte. Dintr-un no man’s land, ai ajuns din nou undeva, într-un spaţiu locuit, luat în grijă de oameni.

Sînt detalii, lucruri care costă puţin, dar care fac o impresie puternică. În general, drumurile din Bulgaria nu sînt mai bune decît cele din România – şi în orice caz sînt mult mai puţin circulate şi, de aceea, mai uşor de întreţinut – dar impresia de la frontieră este uneori hotărîtoare, mai ales pentru cine intră în România pentru prima dată.

Dar dacă ieşirea din ţară este lăsată în paragină, ca o fundătură, intrarea trebuie să fie într-un fel sau altul încărcată şi ea de diferite dificultăţi. Vechea ostilitate a frontierei închise s-a deghizat în măsuri administrative aparent justificate.

Venind de astă dată dinspre Bulgaria şi dacă ai proasta inspiraţie să treci Dunărea cu ferryboat-ul de la Vidin la Calafat, odată ajuns pe malul românesc te iau în primire funcţionarii români care percep 6 euro pentru „tranzitarea portului“, un traseu care nu depăşeşte 50 de metri. Taxa portuară, aplicată maşinilor, a fost instituită de Ministerul Transporturilor, acelaşi care lasă în paragină toate drumurile de frontieră.

În sfîrşit, după ce ai achitat taxa de port şi taxa generală de drumuri şi cauţi o cale către Bucureşti sau Timişoara, rătăceşti îndelung pe drumuri îngrozitoare şi fără indicatoare pînă să ajungi iarăşi la o şosea onorabilă. Nu e, de aceea, deloc de mirare că de multe ori comparaţia cu bulgarii se face în detrimentul românilor, care pot fi consideraţi mai primitori doar prin contrast cu sîrbii, rămaşi în acealaşi regim de frontieră militarizată şi plină de circumspecţie.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz